Purtătorul de cuvânt al PSD: Dacă medicul Cîrstoiu se va retrage, strategia coaliţiei este de a-l înlocui cu un alt candidat comun cu şanse

Purtătorul de cuvânt al PSD: Dacă medicul Cîrstoiu se va retrage, strategia coaliţiei este de a-l înlocui cu un alt candidat comun cu şanse

Purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu a declarat că strategia coaliţiei, în cazul în care se retrage din cursa pentru şefia Primăriei Capitalei Cătălin Cîrstoiu, este de a avea un alt candidat comun al celor două partide cu şanse de a câştiga un mandat la conducerea PMB, iar o decizie va fi luată luni.

El a mai spus că mandatul medicului Cîrstoiu este pe masa coaliţie, însă consideră că acesta ar trebuie să spună dacă se retrage sau merge mai departe.

Social-democratul a mai precizat că ideal ar fi ca partidele din coaliţie să câştige şi funcţia de primar general şi să aibă şi Consiliul General pentru că e mai uşor să fie implementate proiectele pentru Bucureşti.

„Sigur că dacă domnul Cîrstoiu va decide să se retragă nu este o chestiune de costuri, pentru că până la urmă ţi le asumi. Pentru mine este o oarecare amărăciune pentru că nu am apucat să vorbim despre viziunea domnului Cîrstoiu despre Bucureşti, despre viziunea contracandidaţilor. Am discutat foarte mult despre foarte puţin, aş zice eu. O să vedem”, a afirmat Lucian Romaşcanu, luni la Parlament.

Afla mai multe despreromascanupsd
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt