Rodica Mandache va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră la Gala Gopo 2024

Rodica Mandache va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră la Gala Gopo 2024

Cariera de peste şase decenii a actriţei Rodica Mandache va fi recompensată cu Premiul pentru întreaga carieră în cadrul celei de-a 18-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Naţional "I.L Caragiale" din Bucureşti.Născută la Iaşi, în 13 aprilie 1943, a urmat studiile teatrale în Bucureşti, absolvind Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", promoţia 1964, clasa profesorilor Octavian Cotescu şi Pop Marţian.

În anul 1963, debutează pe marele ecran în comedia "Un surâs în plină vară" (r. Geo Saizescu), alături de Sebastian Papaiani, Florina Luican şi Dem Rădulescu. Alături de Sebastian Papaiani o întâlnim şi în "Eu, tu şi Ovidiu" (r. Geo Saizescu, 1977), în rolul Corneliei. În 1976, obţine un rol în filmul "Povestea dragostei" regizat de Ion Popescu Gopo, în care a jucat alături de Eugenia Popovici, Mircea Bogdan şi Marian Stanciu. Urmează "Iarba verde de acasă" (1977), debutul regizoral în lungmetrajul de ficţiune al lui Stere Gulea, apoi în comedia "Iarna bobocilor" (1977), în regia lui Mircea Moldovan. În filmele lui Sergiu Nicolaescu se remarcă în comedia "Nea Mărin miliardar" (1978), în rolul reporterei belgiene, iar în 1981 în lungmetrajul "Înghiţitorul de săbii" regizat de Alexa Visarion, alături Mircea Albulescu, George Constantin, Victor Rebengiuc şi Ştefan Iordache, unde o joacă pe Vetuţa.

În 1982, o vedem pe marile ecrane în rolul Serafica din comedia "Buletin de Bucureşti", în regia lui Virgil Calotescu, alături de Mircea Diaconu şi Catrinel Dumitrescu, iar în 1985, "cu o Rodica Mandache „au­trement coiffee!”, la propriu şi la figurat, pe post de mică mare maestră a combinaţiilor matrimoniale" (Eva Sîrbu în Cinema nr. 11, 1985) - în filmul "Căsătorie cu repetiţie", care continuă peripeţiile personajelor din "Buletin de Bucureşti".

După căderea comunismului, joacă în "Telefonul" (r. Elisabeta Bostan, 1991), alături de Mircea Diaconu şi Carmen Galin. A urmat lungmetrajul "Somnul insulei" (1993), adaptare a romanului "Al doilea mesager" de Bujor Nedelcovici, film recompensat cu Premiul special al juriului Makhila de argint (Aracho, 1994).

Printre cele mai recente roluri pe marile ecrane se numără "Puzzle" (r. Andrei Zincă, 2012), unde joacă alături de actorii Dan Nuţu, Adrian Titieni şi Ioana Pavelescu. În 2020, joacă alături de István Téglás, Mădălina Craiu şi Andi Vasluianu în filmul "Luca", în regia lui Horaţiu Mălăele. Pentru rolul Floarea Platicii, din acest film, Rodica Mandache a obţinut din partea Uniunii Cineaştilor din România Premiul pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar. Cel mai recent rol al său pe marile ecrane a fost în "#dogpoopgirl" (r. Andrei Huţuleac, 2020), film care a obţinut numeroase premii naţionale (Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut la TIFF, 2021) şi internaţionale.

Rodica Mandache a fost una dintre cele mai iubite actriţe ale Teatrului Naţional din Bucureşti şi Teatrului Odeon, unde a jucat în numeroase spectacole. În teatru, unul dintre rolurile sale de referinţă este Maria Panait (Doruleţ), din adaptarea pentru televiziune a piesei lui Tudor Muşatescu, "Visul unei nopţi de iarnă", în care a jucat alături de Florin Piersic. De-a lungul carierei sale excepţionale, a jucat în spectacole regizate de Radu Afrim, Alexandru Dabija sau Dinu Cernescu.

Contribuţia Rodicăi Mandache adusă teatrului şi filmului românesc a fost recompensată, de-a lungul vremii, cu numeroase distincţii. Printre acestea se numără Premiul Uniter pentru întreaga activitate (2020), Premiul onorific de popularitate pentru rolul din spectacolul Trei generaţii la Festivalul Internaţional de Dramaturgie Contemporană din Braşov (2017), Premiul Confidenţial pentru spectacolul "Un tramvai numit dorinţă" (r. Dinu Cernescu, 2013), Premiul pentru întreaga activitate la Premiile Municipiului Bucureşti pentru Artă şi Cultură, secţiunea Artele Spectacolului (2009), Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol secundar pentru Adel din "joi.megaJoy" (r. Radu Afrim, 2007).

Premiul pentru întreaga Carieră îi va fi înmânat actriţei Rodica Mandache în cadrul Galei Premiilor Gopo 2024. Evenimentul va fi transmis în direct pe VOYO, TIFF Unlimited şi pe premiilegopo.ro.

Afla mai multe desprerodica mandachegopo2024
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt