Româncă ucisă de rechin

Româncă ucisă de rechin

Al doilea atac al unui rechin în doar 24 de ore, în staţiunea Hurghada din Egipt, a dus la sfârşitul brutal al unei românce.
Femeia în vârstă de 40 de ani, din Suceava, plătise două sejururi în cea mai populară destinaţie a românilor care vizitează ţara africană. Trupul ei, mutilat de monstrul marin, a fost găsit la mică distanţă de prima victimă. O femeie din Austria care făcea scufundări când a fost atacată de rechin sub privirile înspăimântate ale altor turişti.

La doar câteva ore după ce o femeie din Austria, aflată în vacanţă în Egipt, a fost atacată şi ucisă de un rechin, la
câteva sute de metri distanţă, a fost găsit şi trupul româncei de 40 de ani

Femeia a avut parte de acelaşi sfârşit tragic. Prima victimă a monstrului marin a fost sfâşiată sub privirile a zeci de turişti.

Femeia înota singură şi nimeni nu ar fi putut să o ajute

Aceeaşi soartă a avut-o şi Roxana Donisan.. Era funcţionar public în Suceava şi şi-ar fi cumpărat două sejururi acolo
pentru a se bucura de o vacanţă lungă. Cunoscuţii spun că îi plăcea să călătorească şi să practice sporturi nautice.

Din 2010 şi până în prezent, 5 persoane au fost ucise de rechini în Marea Roşie şi alte 6 au fost mutilate.

Hurghada este una dintre destinaţiile de vacanţă preferate de românii care vizitează Egiptul. Iar sporturile marine sunt la
mare căutare.

TAMER RIAD deţine o companie de scufundări. Locuieşte în Hurghada din 1999 şi spune că este prima dată când aude
despre un asemenea atac acolo.

Rechinii ar fi foşti atraşi în apele puţin adânci de pe litoral după ce un vas care transporta mii de oi s-ar fi scufundat în
Marea Roşie luna trecută.

De asemenea, turiştii ar obişnui să hrănească peştii. Atraşi de festin ar fi fost şi rechinii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt