România, amendată de UE din cauza gunoaielor

România, amendată de UE din cauza gunoaielor

Deşeurile ard, autorităţi nu iau nicio măsură! În Galaţi şi Dâmboviţa două gropi de gunoi s-au aprins, iar fumul a invadat mare parte din zone. Specialiştii de mediu cred că ar putea fi vorba de focuri provocate, mai ales că una dintre depozitările de deşeuri nu avea autorizaţie. Din cauza management-ului prost al gunoaielor, România plăteşte zilnic 160.00 de euro amendă.

O groapă de gunoi din Galaţi a fost cuprinsă de flăcări şi a ars ore în şir. Pompierii au avut nevoie de tone de apă să stingă într-un final focul. În acest caz ar fi fost vorba despre o autoaprindere. Şi în judeţul Dâmboviţa au ars deşeuri. O suprafaţă de  5.000 de metri pătraţi s-a aprins. Acolo era o groapă de gunoi ilegală. Fumul a fost atât de dens încât oamenii din zonă au primit mesaj RO-Alert. Specialiştii de mediu spun că de cele mai multe ori aceste incendii sunt provocate.

Situaţia deşeurilor în România este tot mai gravă de la an la an. Gropile de gunoi sunt puţine, iar cele care au mai rămas deschise funcţionează la limita legii. Capitala este exemplul perfect. În plus, la aceeaşi groapă de gunoi nu există nici tratare, iar gazele emanate nu sunt neutralizate.

Netratarea deşeurilor, lipsa colectării selective şi a reciclării, dar şi depozitările ilegale de gunoaie au făcut ca ţara noastră să fie bună de plată. România plăteşte, din aceste cauze, 160.000 de euro pe zi către Uniunea Europeană.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt