România începe cu dreptul Campionatul Mondial de Esports

România începe cu dreptul Campionatul Mondial de Esports

Campionatul Mondial de Esports a debutat la Iaşi în weekend cu faza grupelor la 4 din cele 7 discipline: CS:GO, Dota 2, Tekken 7 şi eFootball. Românii au reuşit să treacă de faza grupelor la 3 Esporturi din cele 4, iar astăzi vor intra în luptă şi reprezentanţii noştri la CS:GO Female şi PUBG Mobile.

La CS:GO, selecţionata României formată din “BTN”, “XELLOW”, “ragga”, “s0und” şi “Blytz” a avut de departe cea mai dificilă grupă din punct de vedere valoric, fiind nevoiţi să joace chiar în prima zi împotriva principalelor rivale, Ungaria şi Germania. La sfârşitul zilei de sâmbătă, ai noştri adunaseră o victorie şi o înfrângere după două partide care au avut nevoie de toate cele 30 de runde, România 16-14 Ungaria, România 14-16 Germania.

Ziua de duminică a început cum nu se poate mai bine pentru tricolori, cu o victorie importantă împotriva dificilei selecţionate a Mongoliei cu 16-12 şi apoi un meci dominat de la cap la coadă împotriva Vietnamului, 16-3. Cele două victorii au asigurat alor noştri calificarea în optimi chiar înaintea disputării ultimului meci din grupă. Astfel, chiar dacă meciul 5 a marcat o înfrângere împotriva Argentinei cu 10-16, România trece cu brio testul grupei A de pe locul secund. Germania a terminat pe primul loc cu 5 victorii din 5, în timp ce echipa Ungariei a terminat pe locul 3 tot cu un palmares de 3 victorii şi 2 înfrângeri, dar departajarea a fost făcută de meciul direct pe care ai noştri l-au câştigat.

Meciurile de CS:GO ale României s-au desfăşurat în zona Palas, în faţa a mii de spectatori care au susţinut reprezentiva naţionalei.

În optimi, România joacă împotriva ocupantei locului 3 din grupa D, Cehia, astăzi de la ora 16:30. Cehii au avut un parcurs aproape perfect în faza grupelor, terminând cu 4 victorii şi o singură înfrângere, la fel ca şi selecţionatele Serbiei şi Macedoniei de Nord. Doar diferenţa de runde câştigate, un fel de golaveraj al CS-ului, a trimis Serbia de pe primul loc, Macedonia de Nord de pe 2 şi Cehia de pe 3.

Dacă trecem de optimile de foc, în sferturile programate pentru ziua de vineri vom întâlni selecţionata Suediei.

Dota 2, Esportul la care am fost reprezentaţi de “w33ha”, “BNC”, “canceL”, “Flash” şi “KAAN”, n-a adus, din păcate, aceleaşi rezultate precum la CS:GO. Tricolorii au pierdut ambele meciuri din ziua de sâmbătă, împotriva echipelor din Mongolia şi Iordania. Astfel, au început a doua zi de concurs cu şanse minime de calificare, fiind nevoiţi nu numai să câştige convingător ultimul meci din grupă, dar şi ca Africa de Sud să producă surpriza şi să învingă Iordania. Chiar dacă ai noştri şi-au făcut treaba şi au câştigat împotriva Africii de Sud, minunea nu s-a produs în meciul dintre aceştia din urmă şi selecţionata Iordaniei. Clasamentul final al grupei: Mongolia (3 victorii), Iordania (2 victorii), România (1 victorie), Africa de Sud (0 victorii), tricolorii fiind astfel eliminaţi din turneul de Dota 2.

La Tekken 7, al nostru Andrei Lazăr a început perfect ziua de sâmbătă cu victorii fără emoţii în primele 3 partide: 2-0 vs Guadalupe, 2-0 vs Monaco, 2-0 vs Gambia. Cu toate acestea, greul abia acum începea să urmeze. Tricolorul a fost repartizat în grupă şi cu reprezentanţii din Coreea de Sud şi Pakistan, doi jucători favoriţi să acceadă în fazele finale ale turneului. Andrei a făcut o figură frumoasă în ultimul meci al zilei de sâmbătă, dar s-a văzut învins cu 1-2 de jucătorul din Coreea de Sud. Ajuns în cea de-a doua zi de competiţie cu 3 victorii şi o singură înfrângere, românul avea şanse în proporţie de peste 90% de a se califica, aşa că o înfrângere cu 0-2 împotriva Pakistanului care, de altfel, a încheiat grupa fără să piardă, nu i-a afectat accederea în fazele eliminatorii ale competiţiei.

România va juca în şaisprezecimile Campionatului Mondial împotriva Indoneziei vineri, 1 septembrie, de la ora 11:00. Şaisprezecimile, optimile, sferturile şi semifinalele competiţiei de Tekken vor fi jucate în aceeaşi zi, în timp ce marea finală este programată pentru sâmbătă, 2 septembrie, ora 20:00.

Nu mai puţin de 97 de ţări au luat startul în competiţia de eFootball şi, spre bucuria noastră, tricolorul Adrian Urmă, fost jucător profesionist la AS Roma, este unul dintre favoriţi. România a confirmat aşteptările şi avea, la capătul zilei de sâmbătă, 13 puncte din 18 posibile, după o victorie şi o înfrângere împotriva Guadalupe, o victorie şi un egal împotriva Irak şi două victorii împotriva Nepal. Cu acest palmares, Adrian mai avea nevoie de doar 3 sau 4 puncte în a doua zi pentru a-şi confirma locul în playoff, dar a ieşit din duelurile dificile cu Albania şi Maroc cu 6 puncte din 12. România încheie grupa pe locul 3 cu 19 puncte, în spatele Irakului (21 de puncte) şi Marocului (24 de puncte).

În şaisprezecimi, România joacă împotriva Malaysiei vineri, 1 septembrie, de la ora 15:30. Asemenea Tekken, şi la eFootball meciurile din faza eliminatorie se vor disputa în aceeaşi zi, doar finala fiind programată pentru sâmbătă, ora 21:30.

Jucătoarele naţionalei feminine de CS:GO, precum şi reprezentanţii de la PUBG Mobile, incep astăzi drumul către medalii!

La CS:GO Female, cea mai bună jucătoare din lume, Ana “ANa” Dumbravă, alături de colegele sale Lavinia „Icy” Banica, Melissa „meli” Aylin, Ramona „ratons“ Dodu şi Emilia „Emmy” Gratie, joacă de la ora 13:00 în primul meci din faza grupelor împotriva Australiei. Celelalte meciuri ale fetelor:

România vs Polonia – 28 august, ora 16:30

România vs Argentina – 28 august, ora 20:00

România vs Egipt – 29 august, ora 13:30

La PUBG Mobile suntem reprezentaţi de jucătorii organizaţiei Nexus Gaming, “DORIN”, “OCTAVIAN”, “Exo” şi “Kapahala”, cei 4 fiind de curând vicecampioni europeni în cadrul competiţiei PUBG Mobile Pro League. La PUBG, meciurile sunt jucate simultan de toate cele 16 echipe din competiţie, iar acestea vor începe astăzi de la ora 16:00.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt