Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Reuters, preluat de News.ro.

Exerciţiile cu arme nucleare tactice ale Rusiei sunt un răspuns la declaraţiile Occidentului privind trimiterea de trupe în Ucraina, a declarat luni Kremlinul.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a citat comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron privind o posibilă trimitere de soldaţi în Ucraina, dar şi declaraţiile unor reprezentanţi ai Senatului britanic şi american.

Aceşti lideri "au vorbit despre dorinţa şi chiar despre intenţia de a trimite contingente armate în Ucraina, cu alte cuvinte de a plasa soldaţi NATO împotriva armatei ruse", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Serviciile militare şi alte servicii speciale verifică rapoartele privind desfăşurarea legiunii străine a Franţei în Ucraina, a adăugat Peskov, citat de Reuters.

Afla mai multe desprerusiaexercitiumilitar
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt