Scandal cu poliţia şi mascaţii pe afine

Scandal cu poliţia şi mascaţii pe afine

A fost scandal monstru în faţa unui post de poliţie dintr-o localitate argeşeană, după ce Poliţia şi reprezentanţii unor Ocoale Silvice din zonă au decis să amendeze mai multe familii care au cules afine din păduri în cantităţi mai mari decât prevede legea. Peste 800 de kilograme de afine au fost încărcate în 5 maşini şi urmau să fie vândute de culegători. Oamenii legii au dat şapte amenzi, în valoare totală de zece mii de lei, pentru recoltarea de produse nelemnoase.

Incidentul a avut loc în faţa postului de poliţie din localitatea Sălătrucu, judetul Argeş. Poliţiştii, împreună cu reprezentanţii ocoalelor silvice de la Şuici şi Vidraru i-au prins pe culegători cu peste 800 de kilograme de afine pe care voiau să le ducă la vânzare. Când i-au întrebat de ce au cules o cantitate atât de mare, oamenii au reacţionat violent.

Considerând că nu au cu ce plăti amenda, culegătorii s-au revoltat. Unul dintre ei chiar a încercat să plece cu maşina, dar a fost oprit de poliţişti, dat jos şi încătuşat.

Conform legii privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, poliţiştii au dat 7 amenzi în valoare totala de 10 mii de lei pentru recoltarea de produse nelemnoase, adică afine, in cantităţi mari, fiind, totodată, confiscată şi cantitatea de 839 de kg de afine.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt