Scandal la grădiniţă, revoltă printre părinţi

Scandal la grădiniţă, revoltă printre părinţi

Scandal şi anchetă la o grădiniţă privată de lângă Bucureşti, la Dobroeşti. Angajaţii sunt acuzaţi de abuzuri asupra copiilor. O mamă a primit o filmare în care fiul său ar fi îmbrâncit de una dintre îngrijitoare. Femeia a anunţat Poliţia şi l-a mutat pe cel mic de la instituţie. Dar nu este un caz similar, astfel de incidente ar fi avut loc şi anul trecut, iar părinţii au început să-şi retragă copiii.

Până în urmă cu doi ani, grădiniţa privată din localitatea Dobroeşti avea sediul la câteva străzi distanţă de cel de acum. Şi un alt nume. Părinţii povestesc că directoarea a intrat în concediu de naştere, iar în locul ei a venit mama sa. Femeia s-ar fi comportat urât cu cei mici. Copiii ar fi fost pedepsiţi şi chiar bătuţi.

Acum grădiniţa s-a mutat pe o altă stradă şi are şi alt nume. Năravul angajaţilor ar fi rămas însă aceleaşi. De curând, o mamă ar fi primit imagini cu fiul său, care era bătut de o angajată. Şi alţii ar fi avut probleme. Unii părinţi chiar şi-ar fi retras copiii de la grădiniţă. Iar alţii, în schimb, spun că totul este în regulă.

Vecinii însă, povestesc şi ei că zilnic îi văd pe copii neîngrijiţi şi uneori chiar îi aud plângând. O echipă Prima TV a mers la grădiniţă, dar nimeni nu a răspuns.
Mama care a primit imagininle cu copilul ei bătut a anunţat poliţia, care a deschis o anchetă. Cei de la Serviciul de Investigare a criminalităţii economice Ilfov au mers deja în control şi au amendat grădiniţa  cu 10.000 de lei, pentru nereguli în contabilitate. La grădiniţă sunt angajate cinci educatoare, care au grijă de 28 de copii.
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt