Schiori rătăciţi la Voineasa

Schiori rătăciţi la Voineasa

Salvamontiştii din Voineasa desfăşoară sâmbătă seara o acţiune de căutare a două persoane care au schiat prin pădure după închiderea pârtiei şi s-au rătăcit.

Potrivit Salvamont, cei doi nu au lanterne şi nu sunt îmbrăcaţi ca să reziste mult temperaturilor scăzute care se înregistrează acum în zonă.

"Acţiune în derulare a salvamontiştilor din cadrul serviciului Salvamont Voineasa pentru căutarea şi salvarea a două persoane care au schiat prin pădure după închiderea pârtiei şi care au anunţat că sunt rătăcite. Cei doi nu au lanterne şi nu sunt îmbrăcaţi ca să reziste mult temperaturilor scăzute care se înregistrează acum în zonă", informează Salvamont, pe Facebook.

Salvamontiştii s-au repartizat în trei grupe de căutare - din partea superioară cu snowmobilele, o grupă direct în pădure şi o alta din partea inferioară.

"Salvamont România vă îndeamnă la prudenţă şi responsabilitate în derularea activităţilor montane după o nouă îngrijorătoare serie de zeci de accidente înregistrate azi", mai arată sursa citată.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt