Scurgeri de gaze la o staţie GPL din Bucureşti. Sute de oameni au fost evacuaţi

Scurgeri de gaze la o staţie GPL din Bucureşti. Sute de oameni au fost evacuaţi
foto: alexis-medical.ro

A fost panică în Sectorul 3 al Capitalei. Pompierii au intervenit la o staţie GPL al cărei rezervor avea scurgeri de gaze. Sute de oameni au fost evacuaţi, iar intervenţia s-a întins până târziu în noapte, când gazul a fost mutat într-o cinsternă. În ultimii ani afacerile cu GPL au luat amploare, în capitală numărul staţiilor a crescut de 4 ori, iar după controalele efectuate săptămâna această, o bună parte din ele au fost găsite cu probleme.

Liniştea cartierului Energeticienilor a fost spartă sâmbătă seara de intervenţia pompierilor, poliţiştilor şi jandarmilor. Robinetul unei staţii GPL avea scăpări de gaze. Pompierii au intervenit cu 5 autospeciale şi au aplicat o perdea de apă asupra rezervorului, după care au montat un robinet de siguranţă până la sosirea unei cinsterne care să preia gazul. Staţia GPL tocmai a fost închisă în urma unui control ISCIR. 

Este doar una dintre cele 223 de staţii din Bucureşti. În ultimii 6 ani s-au înmulţit ca ciupercile după ploaie. În 2017; Bucureştiul avea doar 56 de staţii. Iar cea mai mare problemă este că multe din ele nu respectă distanţa minimă faţă de construcţiile din jur, mai ales când este vorba de blocuri sau case. 

Invitat la emisiunea România Politică de la Prima News, prefectul Capitalei a declarat că pentru a fi închise staţiile GPL, trebuie schimbată legea. Activiştii sunt de cu totul altă părere. 
O explicaţie pentru nerespectarea cadrului legal ar putea fi banii care se învârt în această industrie. Potrivit Europa Liberă, în 2010, trei mari jucători de pe piaţa gazului s-au unit şi a luat naştere Ade Gas Oil. Companie care exportă GPL din Rusia şi Kazahstan. În ultimii 10 ani, tuturor firmelor din cadrul Ade Gas Oil le-a crescut cifra de afaceri şi profitul de câteva ori.
Printre acestea se află şi Flagas SRL, societatea care deţinea depozitele de gaz din Crevedia. Cifra de afaceri a crescut de peste 500 de ori, iar profitul -de aproape 250.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt