Senzaţii tari şi adrenalină pe Via Ferrata

Senzaţii tari şi adrenalină pe Via Ferrata

Vremea bună din ultima perioadă i-a adus pe pasionaţii de senzaţii tari şi adrenalină pe crestele munţilor din judeţul Cluj. Aceştia s-au strâns la Cheile Turzii pentru o drumeţie pe un traseu intitulat Via Ferrata sau drumul de fier. Vorbim despre parcurgerea unor trasee muntoase legat cu un ham şi câteva cordeline, sau lonje pentru cunoscători. 

Este primul pas care trebuie făcut înainte de a începe urcarea. Pentru o astfel de drumeţie ai nevoie de un ham, cască, 2 cordeline dinamice şi una fixă. De asemenea, nu trebuie să lipsească echipamentul specific muntelui, adică bocanci, pantaloni comozi, un polar şi bineînţeles buna dispoziţie.

Traseul de via ferrata de la Cheile Turzii este unul dintre cele mai spectaculoase din ţară. Acesta a fost amenajat în anul 2012 şi reasigurat patru ani mai târziu. Traseul este creat de salvamontişti şi este făcut în aşa fel încât să fie uşor accesibil şi pentru începători. Fie că sunt pentru prima dată sau că sunt deja obişnuiţi cu asta, participanţii spun că via ferrata este mereu o idee bună, iar accesul pe traseu este gratuit.

Specialiştii spun că toamna este anotimpul ideal petru o astfel de drumeţie, cu atât mai mult cu cât şi temperaturile au fost destul de ridicate. 

Pasionaţii de Via Ferrata au zeci de trasee disponibile în ţara noastră, în regiunile muntoase din judeţele Neamţ, Braşov, Harghita, Cluj, Bihor sau Gorj.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt