Sindicaliştii de la Poşta Română şi conducerea companiei un ajuns la un acord privind salariile, condiţiile de muncă şi alte drepturi

Sindicaliştii de la Poşta Română şi conducerea companiei un ajuns la un acord privind salariile, condiţiile de muncă şi alte drepturi

Sindicaliştii din Poaşta Română au negociat cu conducerea companiei şi s-a ajuns la un acord care prevede creşterea salariilor, a valorii pachetului salarial, dar şi la acordarea altor drepturi.
Poşta Română anunţă, marţi, că s-au stabilit mai multe lucruri în discuţiile cu sindicaliştii din Sindicatul Naţional Poştă Curierat (SNPC).
Lista lucrurilor decize prevede:
  • Semnarea unui acord privind salariile, condiţiile de muncă şi alte drepturi care decurg din relaţiile contractuale;
  • Un calendar de creşteri salariale pe întreg anul 2024;
  • Creşterea valorii pachetului salarial cu 250 de lei;
  • Reluarea discuţiilor privind o nouă creştere salarială în luna noiembrie 2024;
  • Angajarea pe o perioadă determinată a până la 500 de înlocuitori, pentru a suplini personalul operaţional, posturi unice din zona rurală, reprezentând o cheltuială suplimentară din bugetul Companiei în valoare de 2 milioane de lei;
  • Creşterea cuantumului de bonusare de la 50 de bani la 1 leu, pentru încasare facturi utilităţi;
  • Un calendar pentru acordarea de uniforme după cum urmează:
  • În prima jumătate a lunii martie se va acorda primul kit care va conţine: Şapcă, pelerină, pantaloni;
  • În luna mai se va acorda al doilea kit compus din: tricou, cămaşă;
  • De asemenea, în funcţie de rapiditatea procesului de licitaţie, vor fi acordate, până la sfârşitul anului 2024, următoarele elemente distinctive: salopetă, eşarfă, vestă, genţi poştale;
  • Eficientizarea procedurilor poştale pentru realizarea de economii având în vedere că instrucţiunile poştale din prezent au fost implementate la nivelul anului 1965;
  • Derularea unui program pentru renormarea activităţilor poştale;
”Negocierile dintre Poşta Română şi SNPC s-au desfăşurat într-un spirit de colaborare şi dialog constructiv, în încercarea de a ajunge la un acord care să reflecte atât interesele angajaţilor, cât şi necesităţile operaţionale ale Companiei. Compania Naţională ,,Poşta Română” este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni)”, se arată în comunicatul de presă transmis, marţi, de Poşta Română.
Sindicaliştii din Poştă au pichetat, luni, sediul Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitaliz.

Afla mai multe desprepostasindicatenegocieri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt