Şoferul, surprins pe traseu cu o bere în mână

Şoferul, surprins pe traseu cu o bere în mână

O adolescentă de 15 ani, din Iaşi, a ajuns în comă la spital, după ce a fost lovită, chiar pe trecerea de pietoni, de un autobuz al Companiei de Transport Public. Şoferul era sub influenţa alcoolului, susţin şefii acestuia, şi riscă să rămână fără loc de muncă după acest accident

Starea fetei lovite de autobuz este gravă, spun medicii, şi va avea nevoie de recuperare pentru mult timp, chiar şi după externarea de la Spitalul de Neurochirurgie acolo unde a fost dusă de urgenţă. În momentul de faţă, fata dă semne de revenire, dar prognosticul este rezervat deoarece ea a ajuns în comă, la unitatea medicală.

Şansele de recuperare există, iar vârsta reprezintă un avantaj pentru fată. Totul depinde, însă, de evoluţia ei, în
următoarele zile. În ceea ce-l priveşte pe şoferul vinovat, acesta nu are antecendente, spun cei de la societatea unde lucrează de mai mulţi ani. Aceştia au deschis o anchetă internă şi au vizionat imaginile de pe camerele de
supraveghere din interiorul autobuzului.

Pe lângă problemele cu poliţia, cauzate de accident, şoferul riscă acum să fie dat afară de la serviciu.

Va fi formată şi o comisie de anchetă la nivelul municipalităţii care să controleze modalitatea în care şoferii şi vatmanii sunt verificaţi la intrarea pe traseu şi în timpul activităţii. Controalele vor fi făcute în colaborare cu Poliţia Rutieră, iar rezultatele vor fi comunicate public în cel mai scurt timp.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt