Statul cere bani pentru familiile fără curent şi căldură

Statul cere bani pentru familiile fără curent şi căldură
foto: Pixabay

Ministerul Energiei face apel la români să doneze bani şi să ajute familiile nevoiaşe care nu au curent electric şi căldură sau nu-şi pot plăti facturile. ,,Adoptaţi o casă şi aprindeţi lumina!" îndeamnă ministrul Sebastian Burduja, în timp ce statul nu are bani să contribuie la acest demers.

Autorităţile au încheiat un parteneriat cu un ONG, care va cumpăra lemne de foc, şi le cere celor mai înstăriţi să-i scoată pe cei săraci din beznă. Ministerul anunţă, de asemenea, că România va avea un registru electronic şi o hartă a tuturor gospodăriilor care nu au acces la energie electrică.

Sute de mii de români nu au energie electrică în gospodărie ori nu-şi permit, din cauza veniturilor reduse, să-şi plătească la timp facturile. Pentru a-i ajuta cât de puţin, Ministerul Energiei a încheiat un parteneriat cu Asociaţia Energia Inteligentă. În prima fază, ministrul le cere românilor mai înstăriţi să doneze bani pentru achiziţia de lemne.

Ministerul nu are suficienţi bani pentru a-i ajuta pe cei cu venituri mici şi speră că asociaţia va reuşi să strângă suma necesară ca să cumpere lemne pentru 1.000 de familii aflate la ananghie.
A doua parte a parteneriatului se va axa pe descoperirea numărului real de gospodării care nu au curent. Ultimul studiu a avut loc în 2018, când au fost descoperite 52.000 de case fără energie electric. Alte surse vorbesc de peste 100.000. După ce această hartă va fi gata, ministrul va căuta soluţii tot cu reprezentanţii societăţii civile. Adică tot românii se vor salva, pentru că autorităţile nu pot face nimic.
România este una dintre ţările europene cele mai afectate de fenomenul sărăciei energetice. În septembrie un milion şi jumătate de famili au primit 700 de lei pe cardul de energie pentru a-şi plăti facturile sau pentru a-şi cumpăra lemne de foc. 
Un metru cub de lemn costă anul acesta cam 300 de lei, iar cu transport poate trece lejer de 500 lei. Cei de la bloc, pe de altă parte se gândesc la factura de energie, care va creşte considerabil odată ce bagă în priză un calorifer electric sau o aerotermăl. Şi nu înţeleg cum, conform spuselor ministrului, 5 milioane de gospodării plătesc sub 35 lei factură la energie pe lună.
Pentru a evita o criză socială, guvernul a ales să menţină plafonarea şi compensarea preţului la energie. Comisia Europeană ne cere să renunţăm la aceste ajutoare deoarece criza energetică a trecut, iar, prin aceste subvenţii, guvernul pierde zeci de miliarde.
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt