SUA şi Marea Britanie au lansat a doua operaţiune comună de lovituri în Yemen asupra grupării Houthi

SUA şi Marea Britanie au lansat a doua operaţiune comună de lovituri în Yemen asupra grupării Houthi

Statele Unite şi Marea Britanie au efectuat un nou atac comun, pentru a doua oară în această lună, împotriva unor ţinte Houthi din Yemen, au declarat luni doi oficiali americani din domeniul apărării pentru CBS News.
Loviturile vizează o serie de ţinte, inclusiv radare, au declarat oficialii pentru CBS.
Avioane de luptă americane de pe portavionul Eisenhower ar fi fost implicate în aceste lovituri. 
Acţiunea militară comună vine după ce preşedintele american Joe Biden şi premierul britanic Rishi Sunak au avut o discuţie, mai devreme luni, în care au vorbit inclusiv despre atacurile rebelilor Houthi din Marea Roşie, notează BBC.
La începutul acestei luni, şi cu sprijinul altor ţări, cele două state aliate au vizat aproape 30 de ţinte folosind 150 de arme diferite.
În total, SUA au efectuat opt runde de lovituri aeriene, inclusiv cea de luni, împotriva ţintelor Houthi, ca represalii la atacurile continue ale grupării asupra transportului maritim comercial.
Militanţii Houthis, susţinuţi de Iran, au lansat peste 30 de atacuri pe rutele de transport maritim comercial începând din noiembrie. Deşi nimeni nu a fost rănit grav, atacurile au determinat unele companii de transport maritim să îşi redirecţioneze navele pe rute care să le ţină departe de Marea Roşie. 
Luni, militanţii anunţaseră că au lovit un cargo militar american în zona Golfului Aden.
Rebelii Houthi susţin că au atacat o navă militară americană în Golful AdenCITEŞTE ŞI Rebelii Houthi susţin că au atacat o navă militară americană în Golful Aden
În weekend, SUA au lovit în două rânduri rachete Houthi în timp ce acestea erau pregătite pentru lansare, potrivit Comandamentului Central al SUA. Aceste două lovituri au făcut parte din cele cinci lovituri preventive pe care SUA le-au întreprins pe parcursul a cinci zile săptămâna trecută.
Un oficial american declarase anterior pentru CBS News că loviturile iniţiale pe care SUA le-au efectuat împreună cu Marea Britanie au distrus capacităţi de apărare aeriană ale Houthi, ceea ce a permis o supraveghere mai extinsă a SUA deasupra Yemenului, fiind posibil să vadă ce pregătesc militanţii susţinuţi de Iran.
Houthi au început să lanseze atacuri asupra navelor comerciale ca gest de protest faţă de războiul Israelului în Gaza, dar multe dintre navele pe care le-au vizat nu aveau nicio legătură cu Israelul sau cu războiul din Israel, potrivit oficialilor americani.
Iniţial, SUA au evitat să-i lovească direct pe militanţii Houthi, în mare parte din cauza faptului că administraţia Biden s-a concentrat pe prevenirea transformării războiului dintre Israel şi Hamas într-un conflict regional mai amplu.
În decembrie, Pentagonul a anunţat constituirea unui grup operativ internaţional numit "Operaţiunea Prosperity Guardian", compus din aproximativ 20 de ţări care urmează să acţioneze ca un fel de patrulă în Marea Roşie, oferind sprijin suplimentar navelor comerciale dacă este necesar, potrivit Departamentului Apărării. Acest efort internaţional este încă în desfăşurare, dar se pare că SUA au decis că o acţiune militară directă împotriva ţintelor houthi rămâne o necesitate.
 

Afla mai multe despreatachotuhisuamarea britanie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt