Supermarketurile nu vor fi închise în weekend. Marcel Ciolacu: ”Au închis alţii pieţele în pandemie şi au pus orar la magazine, nu mai suntem în etapa aceea”

Supermarketurile nu vor fi închise în weekend. Marcel Ciolacu: ”Au închis alţii pieţele în pandemie şi au pus orar la magazine, nu mai suntem în etapa aceea”

Românii nu sunt de acord cu închiderea supermarketurilor în weekend. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend.

„În încheiere, vreau să închid un subiect care a provocat dezbatere publică, cel legat de programul magazinelor la sfârşit de săptămână. Din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend! Au închis alţii pieţele în pandemie şi au pus orar la magazine, nu mai suntem în etapa aceea!”, a spus premierul României.

La rândul său, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a dat asigurări, cu o zi înainte, că nu se va impune o restricţie asupra programului de funcţionare al marilor supermarketuri în weekend: „Nu se vor închide. Programul nu va fi modificat şi magazinele vor rămâne deschise la fel ca acum”.

Dezbaterea a pornit de la o iniţiativă legislativă a PNL. Se cerea închiderea magazinelor mari în zilele de duminică şi mutarea lor în afara centrelor urbane, la o distanţă minimă de cinci kilometri de localităţi. Retailerii mari ar fi fost obligaţi să opereze într-un interval de timp cuprins între între 8:00 şi 14:00 în ziua de sâmbătă şi deloc duminica.

(Elena Andrei)

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt