Tramvai deraiat la Arad. O pasageră a ajuns la spital

Tramvai deraiat la Arad. O pasageră a ajuns la spital

Un tramvai a deraiat, miercuri seară, în municipiul Arad, iar o pasageră rănită a fost transportată la spital, în timp ce alţi doi pasageri au acuzat dureri uşoare după ce s-au lovit în vagon.

Incidentul a avut loc pe Calea Iuliu Maniu, înainte de urcarea pe un pasaj.

Directorul Companiei de Transport Public Arad, Claudiu Godja, a declarat, pentru AGERPRES, că garnitura formată din două vagoane a deraiat din cauza unui macaz.

"Primul vagon a trecut, însă macazul s-a schimbat, iar al doilea vagon a trecut pe altă linie şi a deraiat, lovind doi stâlpi din beton, pe care i-a rupt. Partea din spate a celui de-al doilea vagon, unde a avut loc impactul cu stâlpii, a fost distrusă", a spus Godja.

Conform sursei citate, macazul este unul mecanic şi este posibil ca vatmanul care a trecut înainte să nu fi schimbat corect linia ferată.

Directorul Companiei de Transport Public Arad a precizat că o pasageră în vârstă de 45 de ani, care stătea în al doilea vagon, a fost rănită uşor şi transportată la spital.

El a mai declarat că circulaţia tramvaielor este blocată şi nu se ştie când va fi reluată pe linia care leagă centrul municipiul de cel mai mare cartier - Micălaca şi de localităţile Vladimirescu, Mândruloc, Cicir, Sâmbăteni şi Ghioroc. Pentru realimentarea cu energie electrică a reţelei este nevoie de reinstalarea stâlpilor.

La faţa locului, alţi doi pasageri au acuzat dureri, după ce s-au lovit în vagon, dar nu au vrut să meargă la spital.

Referitor la acest incident, Inspectoratul de Poliţie Judeţean a precizat că vatmanul, în vârstă de 42 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

"Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor care au dus la producerea evenimentului", a precizat IPJ Arad.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt