Trei blocuri mistuite de flăcări în Craiova. Locatarii s-au luat la ceartă cu pompierii

Trei blocuri mistuite de flăcări în Craiova. Locatarii s-au luat la ceartă cu pompierii
foto: News.ro

Panică la Craiova în urma unui incendiu care a cuprins mansarda unui bloc, iar apoi vântul a extins rapid flăcările la alte două blocuri. Peste o sută de oameni au fost evacuaţi. Aceştia le-au reproşat pompierilor că au venit nepregătiţi şi că intervenţia nu a fost suficient de rapidă. Incendiul a fost stins după aproape cinci ore.

A fost o dimineaţă de coşmar pentru locuitorii a trei blocuri din cel mai populat cartier craiovean, Craioviţa Nouă. Un incendiu a izbucnit într-un apartament, iar flăcările au făcut ravagii. Evacuaţi din locuinţe, locatarii s-au revoltat împotriva pompierilor, pe care i-au acuzat că au acţionat insuficient de rapid. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i calma.

Şeful pompierilor doljeni a recunoscut că între locatari şi subordonaţii săi au existat fricţiuni.

Aproape 200 de pompieri, jandarmi, poliţişti şi alte forţe de ordine au intervenit pentru stingerea incendiului. Oamenii spun că blocurile sunt foarte aproape unul de celălalt şi că din această cauză  incediul a afectat trei clădiri.

Din fericire, incendiul nu a făcut victime. Două persoane care au facut atac de panică au fost asistate de echipajele de prim ajutor, iar alte două au suferit arsuri la mâini. Una singură a fost transportată la spital. Incendiul a fost stins  după aproape 5 ore. 26 de mansarde au ars în totalitate.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt