Trei oameni au murit pe plajă! Turiştii au făcut lanţ uman pentru salvatori

Trei oameni au murit pe plajă!  Turiştii au făcut lanţ uman pentru salvatori

Tragedie pe o plajă din Mamaia, în cea mai aglomerată perioadă pe litoral. Trei oameni au murit, iar unul este în stare gravă după ce au încercat să salveze o fată luată de curenţi. Într-un gest impresionant, turiştii aflaţi la mal au format un lanţ uman ca să-i salveze pe toţi. Zadarnic însă. Salvatorii au devenit victime. Doar doi mai erau conştienţi când au fost scoşi din valuri. Atenţie, urmează imagini şi detalii care vă pot afecta emoţional!

Primul apel la 112 a venit în jurul pranzului. O fată pe o saltea gonflabilă fusese luată de curenţi şi dusă în larg. Din cei care se adunaseră la mal, patru turişti nu au stat pe gânduri şi au intrat dupa ea să o ajute. Însă valurile puternice i-au împiedicat să ajungă înapoi. 
 
Pe ţărm, toată lumea urmărea cu sufletul la gură ce se întâmplă. Oamenii au sunat din nou la 112  şi au cerut şi ajutorul salvamarilor. Până să ajungă, turiştii s-au mobilizat şi au făcut un lanţ uman în apă, în speranţa că îi vor ajuta pe cei care se aflau în pericol de moarte. Mai multe echipaje SMURD, ambulanţe, dar şi vehicule pentru nisip au ajuns pe plaja din Mamaia. A fost solicitat  şi un elicopter SMURD.
 
După câteva minute, rând pe rând, toţi cei cinci au fost scoşi din apă. Mai întâi fata care fusese luată de valuri şi un băiat. Au fost preluati de o şenilată, apoi de medicii de la ambulanţă care i-au transportat la spital.
 
Au fost scoşi apoi şi ceilalţi trei turişti care au sărit în ajutor, iar medicii au început imediat manevrele de resuscitare. Zadarnic, după mai bine de o oră, au fost nevoiţi să declare decesul.  Erau din Târgovişte, Calăraşi şi Argeş şi veniseră cu familiile în vacanţă la mare. Acum se vor întoarce acasă în sicriu. 
 
Pe o altă plajă, tot din Mamaia, un alt tânăr a fost scos din valuri şi resuscitat. Salvamarii sunt disperaţi. Spun că turiştii nu vor deloc să-i asculte şi intră în mare chiar dacă este agitată şi cu valuri mari. Îşi pun viaţa în pericol şi, mai mult, şi pe a salvatorilor.
 
După incident, pe plajă a fost arborat steagul roşu. Urmează, oricum, zile de foc pentru salvamari. Se anunţă vânt şi curenţi puternici, iar turiştii nu vor avea voie să intre în apă.  
 
Într-o singură zi, în Mamaia, şapte oameni au fost luaţi de curenţi. Iar de la începutul sezonului estival până în prezent 12 oameni şi-au pierdut viaţa pe întreg litoralul. 

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt