Treizeci de avioane militare chineze detectate în jurul Taiwanului în 24 de ore, anunţă Taipeiul. Xi Jinping evocă la telefon cu Joe Biden o ”linie roşie de netrecut”

Treizeci de avioane militare chineze detectate în jurul Taiwanului în 24 de ore, anunţă Taipeiul. Xi Jinping evocă la telefon cu Joe Biden o ”linie roşie de netrecut”

Treizeci de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Taiwanului în 24 de ore, dintre care 20 au pătruns în zona de identificare a apărării aeriene, anunţă miercuri Ministerul taiwanez al Apărării, una dintre cele mai importante desfăşurări din acest an, într-o strategie de intimidare a Chinei, relatează AFP şi News.ro.

Taiwanul este o insulă autonomă, pe care beijingul o revendică drept o parte a teritoriului chinez asupra căreia vrea să preia controlul într-o bună zi, cu forţa dacă este nevoie.

Douăzeci dintre cele 30 de avioane au pătruns în zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ) a Taiwanului, precizează ministerul.

Taiwanul a detectat la 22 martie 36 de avioane de război în jurul insulei în 24 de ore - recordul din acest an.

Intensificarea incursiunilor aeronavelor chineze face parte, potrivit unor experţi, dintr-o strategie denumită a ”zonei gri”, acţiuni de intimidare care nu merg până la acte de război propriu-zise.

”LINIE ROŞIE DE NETRECUT”

Aceste acţiuni s-au intensificat după alegerea în 2016 a lui Tsai Ing-wen preşedintă, care considera Taiwanul drept ”deja independent” de facto, o linie roşie pentru Beijing.

Tsai Ing-wen urmează să-i predea la 20 mai funcţia actualului său vicepreşedinte, Lai Ching-te, un membru al Partidului Democrat Progresist (DPP), la fel ca ea.

Lai Ching-te, care a obţinut o victorie în alegerile prezidenţiale de la 13 ianuarie, este de asemenea adeptul unei linii dure împotriva Beijingului.

Marţi, preşedintele american Joe Biden a cerut ”pace şi stabilitate” în zona insulei, într-o convorbire la telefon cu omologul său chinez Xi Jinping.

”Problema Taiwanului este prima linie roşie de netrecut în relaţiile chinezo-americane”, l-a avertizat Xi Jinping pe Joe Biden, potrivit agenţiei oficiale chineze de presă, China Nouă.

Statele Unite nu cer independenţa Taiwanului, însă îi furnizează o susţinere militară şi se opun oricărei schimbări - prin forţă - a statu-quoului.

Afla mai multe despretaiwanchinasua
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt