Trump a reacţionat, în sfârşit, faţă de moartea lui Navalnîi, cu un mesaj criptic

Trump a reacţionat, în sfârşit, faţă de moartea lui Navalnîi, cu un mesaj criptic

Donald Trump, care şi-a atras critici în calitate de preşedinte al SUA pentru laudele aduse liderului rus Vladimir Putin, a făcut luni primul său comentariu public cu privire la moartea liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, într-o postare criptică pe reţelele sociale, în care a evitat să arunce vreo vină pe cineva, relatează Reuters, preluat de News.ro.
"Moartea subită a lui Aleksei Navalnîi m-a făcut să fiu din ce în ce mai conştient de ceea ce se întâmplă în Ţara noastră", a scris Trump într-o postare pe reţelele sociale în care pare să facă legătura între deces şi propriile sale probleme juridice.
"Este o progresie lentă şi constantă, cu politicieni, procurori şi judecători CORUPŢI, din Stânga Radicală, care ne conduc pe o cale către distrugere. Frontierele deschise, alegerile falsificate şi deciziile extrem de nedrepte ale instanţelor de judecată DISTRUG AMERICA. SUNTEM O NAŢIUNE ÎN DECLIN, O NAŢIUNE CARE CADE! MAGA2024", a scris fostul preşedinte care vrea să fie reales în noiembrie la Casa Alba şi face aluzie la acronimul campaniei sale (MAGA - Make America Great Again).
Vineri, preşedintele Joe Biden, ca şi principala rivală republicană a lui Trump, Nikki Haley, l-a învinuit direct pe Putin pentru moartea într-o colonie penitenciară aflată la nord de Cercul Polar a principalului opozant rus. "Putin este responsabil pentru moartea lui Navalnîi", a declarat Biden fără echivoc.
Încă de vineri, de la anunţarea morţii lui Navalnîi, foşti preşedinţi şi membri de rang înalt ai Congresului din ambele partide l-au învinovăţit pe Putin pentru decesul, la 47 de ani, al celui mai proeminent lider al opoziţiei din Rusia. Însă Trump, favorit la nominalizarea republicană pentru a concura cu Biden în alegerile din noiembrie, rămăsese tăcut până luni.
În timpul mandatului său la Casa Albă, în perioada 2017-2021, Trump şi-a exprimat admiraţia faţă de Putin.
Săptămâna trecută, el a sugerat că Statele Unite ar putea să nu-i mai protejeze de o potenţială invazie rusă pe aliaţii din NATO care nu cheltuiesc suficient pentru apărare.
 

Afla mai multe despretrumpreactienavalnîi
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt