VIDEO. Care au fost principalele declaraţii ale lui Vasile Dîncu la Prima News

VIDEO. Care au fost principalele declaraţii ale lui Vasile Dîncu la Prima News

Duminică seara de la ora 21, Ionuţ Cristache l-a avut ca invitat pe liderul PSD, Vasile Dîncu, în cadrul emisiunii La final de la Prima News.

Iată principalele declaraţii ale politicianului:

”Întâlnirea de joi a fost o întâlnire în care am discutat despre orice în afară de comasare. Comasarea am discutat-o doar secundar”

”Zilele următoare, probabil că mâine, va fi o şedinţă de coaliţie în care vom mai discuta. Tot mâine vom stabili dacă vom forma o alianţă cu liberalii sau nu, inclusiv liste comune”

”Există o tendinţă la nivel european de a face alianţe pentru a bloca blocurile suveraniste”

”Cuplarea ”parlamentarelor” cu primul tur al ”prezidenţialelor” se poate lua în calcul, dar numai dacă există un proiect comun între PSD şi PNL”

”Cel mai bun scenariu pentru mine este o alianţă cu PNL făcută inclusiv pentru europarlamentare”

”Democraţia va funcţiona la fel, chiar dacă facem alianţa cu PNL”

”În oraşele mari nu este neapărat nevoie de candidaţi comuni sau să facem parităţi peste tot”

”Candidatul unic la ”prezidenţiale” poate fi cel care stă cel mai bine în sondaje”

”În momentul acesta, cei doi preşedinţi de partide sunt primii care se califică la scenariile legate de tandemuri”

”După 20 de ani de preşedinţi de dreapta care au eşuat, PSD îşi doreşte un preşedinte de stânga”

”PSD se descurcă şi cu comasare şi fără comasare”

”Cred că această comasare ajută PNL, dar nu pe Nicolae Ciucă”

”Azi PSD are 33-34 la sută, iar PNL poate ajunge la 18-20. Scorul lor e în jur de 16-17%”

”Dacă vrem să mai conducem şi după decembrie 2024 trebuie să facem concesii cu liberalii”

”Nu-mi dau seama unde s-a născut ideea comasării. Eu am auzit-o de la presă, că ar veni de la PNL Probabil că nu-i aparţine preşedintelui Ciucă”

”Ciucă la prezidenţiale şi Ciolacu la primăria Capitalei e o aberaţie”

”Putem face un proiect de guvernare pe zece ani, ca în Germania lui Gerhard Schröder”

”Ciolacu mi-a spus că e o ”tâmpenie” ca el să candideze la primăria Capitalei”

”Gabi Firea este candidatul PSD la primăria Capitalei”

”Eu cred că PNL nu are un candidat mai bun decât Firea la Primăria Capitalei. Burduja nu se poate compara cu Firea”

”Eu voi candida la europarlamentare pe loc eligibil. Tudose va fi de asemenea, la fel şi Dan Nica sau Claudiu Manda. Toate regiunile de dezvoltare din cele opt vor avea un om. Vom obţine în jur 12-13 posturi”

”Săptămâna viitoare va trebui să tranşăm aceste probleme ale calendarului. Nu există probleme de Constituţie care să ne împiedice să facem comasarea”

”Cea mai bună modalitate de a explica faptul că suntem pro-europeni să arătăm ce proiecte locale s-au făcut cu bani europeni”

”Există şi un război hibrid împotriva ideii de Europa, dar şi un curent negaţionist. Va fi o dezbatere puternică”

”Dacă se cuplează localele cu europarlamentare, partidele suveraniste vor avea un handicap. Totuşi, când ataci Europa, cele mai bune argumente sunt cele simple pe care le aduc ei”

”Ideea de comasare are mai multa aderenţă. Ultimul studiu o apreciaza la 56%”

”Sunt şi şanse ca acest calendar să rămână aşa cum este”

”Şoşoacă este un politician inteligent care îşi caută un loc sub soarele politicii”

”Eu cred că fiecare partid trebuie să aibă şi o componentă suveranistă. Şi la PSD şi la PNL există aşa ceva”

”Noi trebuie să avem stabilitate politică, având în vedere războiul din zonă. Nu ne permitem să avem ”conservele” lui Putin”

”Ciolacu a început o reformă a statului legată de ANAF, e-Factura, reducerea unor posturi la stat. Acest lucru trebuie să continue. Altfel, România nu are nicio şansă în Europa. Avem nevoie de un partener, pentru că singuri nu putem duce acest proiect”

”O să mai apară şi alte formaţiuni în genul lui AUR. Curentul ăsta ar putea sa aibă o treime din voturi”

”Noi avem o anumită similitudine cu Franţa în privinţa alegerilor”

”Probabil că în campania electorală se va discuta şi despre deceniul Iohannis: realizări şi nerealizări”

”Nu-i port pică lui Iohannis. Am colaborat foarte bine de-alungul timpului cu el”

”Ceea ce a spus generalul Gheorghiţa este corect. Treaba lui este să pregătească ţara de război tot timpul”

”Este foarte puţin probabil ca Rusia să atace o ţară NATO, dar noi trebuie să ne pregătim tot timpul”

”Ben Hodges a avut dreptate: Europa trebuie să-si plătească securitatea”

”Stagiul militar voluntar plătit este un proiect al meu: să ştii să tragi cu arma, să foloseşti computerul etc”

”Degeaba te înarmezi, degeaba dai legi pentru tineri dacă nu reuşeşti să-i şi convingi”

”Nu cred că suntem mai iresponsabili ca alte popoare, dar o educaţie patriotică este necesară”

”Indiferent dacă se va opri sau nu conflictul din Ucraina, dinamica conflictuală din lume va creşte. Şi acum asistăm la o reîmpărţire a lumii”

”Geoană încearcă să-şi valorifice experienţa sa. Am fost surprins să aflu că nu am avut nicio discuţie cu el”

”Eu îl cunosc pe Geoană de mulţi ani, am citit şi proiectul lui şi cred că el a lansat cadrele generale ale unui proiect politic. Ar putea să încerce şi o candidatură de independent”

”Nu cred că d-na Kovesi ar avea vreo şansă în campania pentru prezidenţiale. Exemplul cel mai bun e d-na Macovei”

Afla mai multe desprevasile dîncuinvitatprima news
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt