VIDEO. Polonezii de la PESA au semnat contractul cu România pentru noi trenuri, unul dintre cele mai importante din istoria companiei

VIDEO. Polonezii de la PESA au semnat contractul cu România pentru noi trenuri, unul dintre cele mai importante din istoria companiei

Producătorul polonez PESA a semnat contractul pentru furnizarea către România a 62 de rame electrice regionale, informează Profit.ro.

În decembrie, PESA a câştigat definitiv, prin respingerea contestaţiilor, licitaţia lansată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) şi pentru livrarea a peste 60 de trenuri, după ce a obţinut contractul pentru alte 20 de rame.

CNSC a respins contestaţia formulată de Alstom şi astfel, în cel mai scurt timp, Autoritatea pentru Reformă Feroviară poate semna contractul pentru cea mai mare achiziţie de 62 rame electrice regionale (RE-R) pentru trenurile metropolitane, cu societatea câştigătoare POJAZDY SZYNOWE PESA BYDGOSZCZ SPOLKA AKCYJNA (POLONIA) – PESA. 

Valoarea totală a proiectului este de până la 4,1 miliarde lei, fără TVA, iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027. 

După contracte recente de pe piaţa cehă, acestea sunt cele mai mari comenzi ale companiei, cu sediul în Bydgoszcz.

În prezent produce tramvaie pentru Tallinn (capitala Estoniei) şi vehicule pentru CD şi Regio Jet în Republica Cehă, ca şi pentru căile ferate din Ghana.

Achiziţia este împărţită în 3 loturi, după cum urmează:

20 trenuri pentru rutele:

Bucureşti Nord – Ploieşti Sud – Adjud

Iaşi – Paşcani – Suceava

Bacău – Paşcani 

23 trenuri pentru rutele:

Braşov – Gheorgheni

Arad – Timişoara – Caransebeş

Huedin – Cluj – Bistriţa

19 trenuri pentru rutele:

Bucureşti Nord – Ploieşti Vest – Braşov

Bucureşti Nord – Roşiori

Bucureşti Nord – Bucureşti Obor/Fundulea

Constanţa – Feteşti

Pe lângă achiziţia propriu-zisă a ramelor electrice, contractul prevede achiziţia şi a serviciilor de mentenanţă şi reparaţii pe o durată de 15 ani, cu posibilitatea de prelungire a acestei perioade până la 30 ani, prin încheierea unui act adiţional. 

Pe piaţa locală, PESA a livrat tramvaie, între 2012 şi 2023. Un număr de 37 dintre acestea sunt în circulaţie în Cluj-Napoca, Iaşi şi Craiova.

„Această licitaţie nu ȋnseamnă doar furnizarea de trenuri, ci şi investiţii pe piaţa locală din România. Plecăm de la premisa că, pentru a asigura mentenanţa celor peste 90 de trenuri, PESA va înfiinţa centre de service dedicate în cele trei regiuni, iar în acest sens dorim să colaborăm şi cu parteneri locali”, este mesajul transmis de Hanna Wiśniewska-Sȋrbu, reprezentantul PESA în România.

PESA a participat la două licitaţii în România. Prima este pentru achiziţionarea a 20 de trenuri electrice EMU Inter-Regio /REIR/ cu o perioadă de mentenanţă de 15 ani, cu opţiunea de a suplimenta cantitatea cu încă 9 unităţi şi 15 ani de mentenanţă.

Cea de-a doua licitaţie vizează livrarea în trei tranşe a 62 de trenuri electrice EMU Regio /RE-R/ cu o perioadă de mentenanţă de 15 ani şi opţiunea de prelungire a mentenanţei cu ȋncă 15 ani.

PESA, Siemens şi Alstom au fost interesate de această licitaţie, iar PESA şi Alstom au depus în cele din urmă oferte.

Comisia de Licitaţie a decis că PESA a câştigat prima licitaţie, cu un contract în valoare echivalentă de 215,6 milioane euro, iar compania aştepta "confirmarea oficială a victoriei sale în cea de-a doua procedură, în care a depus cea mai bună ofertă".

în total, polonezii prezintă comenzi pentru furnizarea a 91 de trenuri electrice cu mentenanţă timp de 15 ani, cu o valoare totală a acestor contracte de aproximativ 4 miliarde de zloţi (862,6 milioane euro).

La începutul anului trecut, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a primit oferte de la Alstom (Franţa) şi PESA (Polonia) şi pentru 20 de rame electrice de lung parcurs, valoarea estimată a contractului fiind cuprinsă între 1,2 miliarde lei şi 2,3 miliarde lei, inclusiv serviciile de mentenanţă şi reparaţii necesare.

În ianuarie 2022, Autoritatea pentru Reformă Feroviară anunţase că au fost depuse două oferte la licitaţia de achiziţionare a 62 de rame electrice de scurt parcurs, licitaţie cu valoare totală de cel puţin 3,2 miliarde lei.

Alstom şi PESA sunt cele două companii care au depus şi atunci oferte.

Afla mai multe despretrenuri electricearflicitatie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt