Vladimir Putin, primul interviu acordat unui american de la începutul războiului

Vladimir Putin, primul interviu acordat unui american de la începutul războiului

Vladimir Putin i-a acordat un interviu jurnalistului american Tucker Carlson. Este prima discuţie pe care preşedintele Rusiei o are cu un jurnalist occidental de la începutul războiului cu Ucraina, în urmă cu aproape doi ani. 
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Putin a fost de acord cu interviul lui Carlson deoarece abordarea fostei gazde a Fox News este imparţială. Interviul ar putea fi difuzat joi, la 18:00 EST, a declarat agenţia de ştiri rusă TASS. 
Acuzat că acţionează ca un instrument de propagandă pentru Putin, pe care l-a apărat frecvent, Carlson a descris interviul ca pe o şansă pentru publicul american de a vedea adevărul războiului din Ucraina. Carlson a susţinut de multe ori, fără a oferi nicio dovadă, că presa occidentală nu prezintă şi versiunea ruşilor.  
Tucker Carlson, apropiat al lui Trump şi posibil viitor vicepreşedinte al SUA
Tucker Carlson este un apropiat al preşedintelui  Donald Trump pe care l-a suţinut permanent pe durata mandatului. Presa americană susţine că fostul ziarist ar putea fi un candidat la vicepreşedenţia SUA. Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, a declarat că Trump se ţine întodeauna de cuvânt, după ce acesta a susţinut că ar putea pune capăt războiului Rusia-Ucraina în 24 de ore, dacă va fi numit preşedinte.
(Elena Andrei)

Afla mai multe despreputintucker carlsoninterviu
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt