Vot istoric în Parlamentul European. Eurodeputaţii au cerut ca Rusia să ne returneze integral tezaurul, iar UE să facă tot posibilul pentru a sprijini acest demers

Vot istoric în Parlamentul European. Eurodeputaţii au cerut ca Rusia să ne returneze integral tezaurul, iar UE să facă tot posibilul pentru a sprijini acest demers

Tezaurul naţional al României, însuşit ilegal de Rusia, trebuie să se întoarcă acasă. Asta a decis Parlamentul European, într-o rezoluţie adoptată astăzi care recunoaşte dreptul României de a-şi recupera tezaurul furat de Moscova sau de a obţine compensaţii în schimbul acestuia.
Este un caz internaţional fără precedent de furt al rezervelor de aur şi obiectelor de patrimoniu. 91 de tone de aur, colecţii regale de bijuterii şi monede rare, precum şi bunuri de importanţă culturală şi istorică nepreţuite sunt şi acum la Kremlin. România le-a trimis în timpul Primului Război Mondial pentru a fi protejate în cazul ocupaţiei teritoriului naţional. 
După instalarea la putere a comuniştilor, Rusia şi-a însuşit tezaurul şi a refuzat înapoierea integrală a acestuia. 
„Nu ştim nimic, vom vedea, vom cerceta” a fost răspunsul lui Gorbaciov în 1991. De atunci, răspunsul Rusiei a rămas neschimbat. 
„O pisică moartă scoasă de la naftalină” a caracterizat subiectul ambasadorul rus la Bucureşti, Valeri Kuzmin, care recunoaşte că Moscova nici nu are de gând să ne restituie bunurile. 
Kuzmin a povestit chiar o scenă petrecută între fostul lider sovietic Leonid Brejnev şi Nicolae Ceauşescu, în anii 1960. 
„Tovarăşe, i-ar fi spus Brejnev lui Ceauşescu, trebuie să vă spun, ca de la comunist la comunist, că trebuie să uitaţi de tezaur. Pentru că, aşa cum scrie şi în documentele juridice, ca rezultat al tuturor activităţilor ce intră în responsabilitatea României, România are o datorie mai mare către Rusia decât are Rusia către România. Dar nouă nu ne trebuie această datorie de la voi. Vă iertăm de această datorie”, a comentat Kuzmin.
Dincolo de valoarea sa financiară, cifrată astăzi undeva între 1 si 3 miliarde de dolari, tezaurul naţional rămâne o componentă simbolică a demnităţii române.
(Elena Andrei)
 

Afla mai multe despretezaurvotpe
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt