Zelenski cere o anchetă internaţională în Kremenciuk. Victimele atacului rusesc se zbat între viaţă şi moarte

Zelenski cere o anchetă internaţională în Kremenciuk. Victimele atacului rusesc se zbat între viaţă şi moarte

Ruşii nu doar că îşi continuă atacurile sângeroase pe teritoriul Ucrianei, dar chiar le-au intensificat în cea de-a doua
zi a summitului NATO de la Madrid. Sirenele antiaeriene au sunat şi astăzi în mai multe zone de pe teritoriul Ucrainei.
Între timp, au apărut noi imagini de la atacul asupra centrului comercial din Kremenciuk, în urma căruia cel puţin 18
oameni şi-au pierdut viaţa. Într-un interviu acordat unui post de televiziune american, Zelenski a spus că Vladimir Putin
suferă de o gravă maladie, iar această constă în lipsa de respect faţă de poporul ucrainean.

Deşi Ministrul Rus al Apărării a declarat că a vizat de fapt un depozit cu arme şi muniţie trimise de Occident, Zelenski
spune că ruşii au vizat în mod intenţionat centrul comercial. Liderul ucrainean cere Consiliului de Securitate al ONU să
trimită o comisie de anchetă care să facă dovada faptului că mall-ul a fost distrus de o rachetă rusească. 21 de persoane
rămân încă dispărute iar şansele ca acestea să fie găsite în viaţă, scad de la o oră la alta. Cei care au supravieţuit atacului se zbat acum pe patul de spital.

Ruşii au atacat şi oraşul Doneţk. În urma bombardxmentelor, un civil a fost ucis.

Doi alţi civili au murit în urma atacurilor asupra oraşului Mikolaiv. O filmare realizată în interiorul unei case arată
dsitrugerile masive cauzate de bombardamente.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt