Ziua porţilor deschise la Palatul Vechi

Ziua porţilor deschise la Palatul Vechi

Un lingou de aur de 13 kilograme! Asta au putut admira, printre altele, cei care au călcat astăzi pragul Băncii
Naţionale a României. Ocazia este cu totul deosebită: E ziua ei, a Băncii, face 142 de ani de la înfiinţare, aşa că şi-a
deschis porţile. La aşa invitaţie a fost coadă de curioşi. Înăuntru, în clădirea impunătoare cu parfum de istorie, au avut ce vedea. Au fost şi colegii mei acolo.

Clădirea impunătoare de pe Lipscani în care îşi are sediul Banca Naţională a putut fi admirată astăzi şi în interior. Se
împlinesc 142 de ani de la înfinţare iar porţile îi sunt deschise, aşa că zeci de oameni au stat la coadă pentru turul Palatului Vechi.

Toţi ochii au zăbovit însă cel mai mult asupra lingoului de aur de 13 kilograme. Şi…nu numai ochii. Multe mâini au atins
obiectul preţios.

În incinta sediului BNR se află doar o mică parte din aurul României, însă 60% din rezerva de aur este depozitată în
afara graniţelor ţării, în principal la Londra.

Cei care nu au apucat să viziteze astăzi sediul Băncii Naţionale, trebuie să ştie că o mai pot face şi mâine. Iar în afară de ziua porţilor deschise, muzeul Palatului Vechi mai poate fi admirat, în interior, cu ajutorul unei programări pe site-ul BNR

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt