Suceava: Un mort şi un rănit grav într-un accident pe DN 2E, la Cornu Luncii

Suceava: Un mort şi un rănit grav într-un accident pe DN 2E, la Cornu Luncii

O persoană a murit şi alta a fost grav rănită într-un accident în care au fost implicate trei trei autovehicule, produs pe DN 2E, joi, pe raza localităţii Cornu Luncii, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, în accident au fost implicate un autotren, o autoutilitară şi un autoturism şi patru persoane.

Două persoane, ambele femei din autoturism, au rămas încarcerate în urma coliziunii, iar una dintre acestea avea leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarată decedată.

A doua victimă extrasă din autoturism în stare de şemiconştienţă, cu traumatisme multiple, a fost preluată de un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava şi transportată la spital.

Şoferul autotrenului şi cel al autoutilitarei nu au necesitat îngrijiri medicale.

În zonă au intervenit pompierii militari cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje ale SAJ Suceava. 

Sursa: Agerpres

Afla mai multe despreaccidentdn2emortranitsuceava
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt