Suspectul dublei crime de la Iași, adus în țară Susține că nu e vinovat - Focus Prima TV

Suspectul dublei crime de la Iași, adus în țară Susține că nu e vinovat

Principalul suspect în cazul dublului asasinat de la Iaşi a fost adus în ţară cu o cursă aeriană de linie. Tânărul marocan a fost extrădat din Italia, unde a fost capturat la scurt timp după ce autoritățile române l-au dat în urmărire internațională. Presupusul criminal pledează însă nevinovat și spune că faptul că se afla în locuința celor doi studenți omorâți în acea seară a fost doar o coincidență nefericită

După 8 zile petrecute în arest în Italia, tânărul marocan, despre care se presupue că i-ar fi omorât pe cei doi studenți din Iași, a fost adus în țară.

Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost condus direct la audieri, în Iași Acesta pledează însă nevinovat.

Presupusul criminal spune că a fost în noaptea crimei în casa celor doi colegi ai său, însă doar pentru a-și recupera un hanorac. În locuință ar mai fi văzut alte două persoane. Nu el i-a omorât pe cei doi și consideră toată situția creată doar o coincidență nefericită. Ba mai mult, spune că a plecat în Italia nu pentru a fugi de
poliție, ci pentru că avea deja o vacanță programată de mai bine de trei săptămâni și ar fi cumpărat chiar și biletele de întoarcere atunci. Nu a explicat însă de ce și-a schimbat înfățișarea odată ajuns în Italia. Tânărul și-ar fi sunat și familia să o liniștească și a asigurat-o că este nevinovat. Pe 11 decembrie, un bărbat și o femeie, amândoi studenți la medicină, au fost găsiți morți în locuința în care locuiau cu chirie. Cei doi prezentau urme de violență trase la indigo, spun anchetatorii. Ahmed Sami El Bourkadi este principalul suspect. El era coleg cu tânărul pe care l-ar fi omorât. Dacă va fi găsit vinovat riscă 25 de ani de închisoare.

Total
0
Shares
Total
0
Share