Administraţia Biden restabileşte studiile privind impactul asupra mediului, restricţionate de Trump
Administraţia preşedintelui Joe Biden a anunţat marţi că restabileşte obligativitatea pentru agenţiile federale de a studia toate consecinţele de mediu generate de marile proiecte de infrastructură, inclusiv cele care privesc schimbările climatice, revenind astfel asupra unei reforme real.
Statele Unite cer evitarea activităţilor militare în zona arctică şi critică atitudinea Rusiei
Administraţia Joe Biden a cerut, marţi, reducerea activităţilor militare în regiunea Oceanului Arctic şi a criticat atitudinea Rusiei, care a evidenţiat necesitatea aplicării unor măsuri pentru apărarea propriilor interese în această zonă, potrivit Mediafax.
Primele măsuri ani-covid ale administraţiei Biden
Noul preşedinte al Statelor Unite, Joe Biden, şi-a prezentat strategia de combatere a pandemiei.