Procuratura din Rusia cere condamnarea disidentului Aleksei Navalnîi la încă 13 ani de închisoare
Procuratura din Rusia a cerut marţi condamnarea disidentului Aleksei Navalnîi la încă 13 ani de închisoare, pentru fraudă şi ultragiu la adresa instanţei, transmit TASS şi alte agenţii de presă ruse, preluate de Reuters şi AFP.
Povestea celor care au scăpat din infern
Au îndurat foametea, tortura şi batjocura, deşi nu erau vinovaţi de nimic.
Sentinţă în cazul fetiţei din Arad care a fost ucisă şi incendiată de tatăl vitreg. Bărbatul a fost condamnat la 17 ani de închisoare
Bărbatul de 23 de ani care în toamna anului trecut a ucis fetiţa de patru ani a concubinei sale, iar apoi a incendiat cadavrul lângă un cimitir din municipiul Arad, a fost condamnat de Tribunalul Arad, miercuri, la 17 ani şi patru luni de închisoare, dar şi la plata unor daune morale de un .
Putin a semnat legea care pedepseşte cu închisoare difuzarea de 'informaţii mincinoase' despre armată
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat vineri legea care introduce pedepse grele cu închisoare pentru orice persoană care publică 'informaţii mincinoase' despre armată, în plină invazie în Ucraina, transmite AFP.
Român din Spania, violator în serie. Îşi anihila victimele, le filma, apoi le trimitea videoclipurile sexuale cu text şi muzică
Un român, în vârstă de 37 de ani, tată a doi copii, riscă 29 de ani de închisoare în Spania pentru că a agresat sexual mai multe femei.
Cel mai periculos pedofil din Spania e român
286 de ani de închisoare cer procurorii din Madrid pentru un pedofil român de 50 de ani care este acuzat că a abuzat 24 de copii cu vârste între 4 şi 13 ani.
Opozantul rus Navalnîi, care riscă încă 10 ani de închisoare, jură că va continua lupta împotriva Kremlinului
Aleksei Navalnîi, opozantul rus aflat în detenţie, a jurat marţi că îşi va continua lupta împotriva Kremlinului, în prima zi a unui nou proces, la finalul căruia riscă să primească încă 10 ani de închisoare, informează miercuri AFP.
La închisoare pentru că şi-a bătut copilul
Bărbatul din judeţul Suceava care şi-a bătut cu brutalitate fiul de numai şapte ani a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare.
La serviciu după gratii
Munca deţinuţilor face din penitenciarele româneşti adevărate fabrici de bani.
Românii care au sechestrat şi violat o englezoaică, zeci de ani de detenţie. „O încercare îngrozitoare“
Trei cetăţeni români, care au sechestrat şi violat o englezoaică, au fost condamnaţi de judecătorii britanici la mulţi ani de închisoare.
Un român din Marea Britanie, închisoare pe viaţă după ce a atacat o femeie şi a lăsat-o să moară, dezbrăcată, în tufişuri
Un tânăr român care lucra în Marea Britanie a fost condamnat, joi, la închisoare pe viaţă după ce a urmărit o femeie care a coborât dintr-un autobuz, a atacat-o şi a lăsat-o să moară, dezbrăcată, într-un tufiş.