Trei focare active de COVID-19, în Spitalul Judeţean Focşani, fiind infectaţi atât pacienţi, cât şi cadre medicale
Trei focare active de COVID-19 evoluează în această perioadă în Spitalul Judeţean Focşani, unde sunt zeci de persoane infectate, pacienţi şi cadre medicale.
Ministrul Sănătăţii: Medicii de familie care merg acasă la pacienţi pentru a-i vaccina anti-COVID vor primi mai mulţi bani
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat vineri că medicii de familie care se vor deplasa la domiciliul pacienţilor pentru a-i vaccina anti-COVID vor primi mai mulţi bani.
Transplantul de os, afectat de pandemie
Pandemia ne-a schimbat vieţile, iar printre cei mai afectaţi sunt pacienţii care suferă de boli cronice.
Medic ATI de la Spitalul Colentina: Vlad Voiculescu ne-a făcut un foarte mare rău tuturor
Un medic de terapie intensivă de la Spitalul Colentina explică, printr-un mesaj postat pe Facebook, care sunt paşii procedurali atunci când moare un pacient.
Rafila, despre criza de la Victor Babeş: Este o mare problemă cu lipsa asumării, a responsabilităţii
Medicul Alexandru Rafila susţine că nenorocirile care se produc în spitalele din România sunt cauzate de lipsa organizării şi a responsabilităţii.
Evacuarea de la Foişor, pericol pentru sănătatea pacienţilor
Evacuarea la ceas de seară a pacienţilor de la Spitalul Foişor a împărţit în două specialiştii din domeniul medical.
Personalul medical, între Covid 19 şi burnout
Epuizarea profesională sau sindromul burnout pare să fie boala care afectează oamenii cel mai mult în zilele noastre.
Eroi transformaţi în pacienţi
Cadrele medicale care luptă zilnic să salveze bolnavii de COVID-19 se pot transforma în orice secundă în…pacienţi.
167 de copii internaţi din cauza Covid 19, 16 la ATI
Mergem acum la o secţie de terapie intensivă unde putem să vedem situaţia gravă din spitale.
Spitalele nu mai fac faţă numărului mare de pacienţi
O nouă zi dramatică în spitalele din România.
Avertismentul medicilor din România: 35% dintre cabinetele medicale se vor închide în acest an
Medicii din România avertizează că 35% dintre cabinetele medicale sunt în situaţia de a se închide în următoarele 6 luni, iar 11.
Stare din ce în ce mai gravă în secţiile ATI
Situaţie dramatică la Iaşi.