Aproape 90.000 de controale şi amenzi de peste 96 milioane de lei la nivel naţional, în 2020
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a întreprins pe parcursul anului 2020 un număr de 88.
Incendiul de la Matei Balş. Premierul sesizează DNA, după raportul Corpului de Control
Premierul Florin Cîţu a anunţat miercuri că a primit raportul Corpului de Control în legătură cu incendiul de la Institutul Matei Balş.
Echipa OMS care investighează originea Covid-19 vrea să renunţe la raportul interimar privind misiunea recentă în China
Echipa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care investighează originea Covid-19 intenţionează să renunţe la un raport interimar referitor la misiunea sa recentă în China, pe fondul tensiunilor în creştere dintre Beijing şi Washington legate de anchetă şi a unui apel făcut de u.
România alocă printre cei mai puţini bani pentru protecţia socială dintre toate ţările UE. Consecinţele pe termen lung sunt numeroase
România alocă printre cei mai puţini bani pentru protecţia socială dintre toate ţările membre UE, potrivit unui raport realizat de Oficiul European de Statistică.
Un bărbat a vrut să dea şpagă prin aplicaţie. Dovada a fost găsită în istoricul tranzacţiilor
Mită printr-o aplicaţie de banking pentru a scăpa de dosar penal pentru încălcarea Codului Rutier.
Europa îmbătrâneşte, iar tendinţa este ireversibilă. Dintre cele 101 regiuni identificate cu probleme, 22 sunt în România
Prăpastia existentă între regiunile Uniunii Europene care cresc cel mai mult din punct de vedere demografic şi cele a căror populaţie scade se va lărgi în următoarele decenii, potrivit unui raport publicat de Centrul Comun de Cercetare (JRC) al Comisiei Europene.
Plenul CSM discută raportul de activitate al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi avizarea proiectului de lege privind desfiinţarea acestei secţii
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discută, joi, raportul de activitate al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi avizarea proiectului de lege privind desfiinţarea acestei secţii.
Raportul controalelor din spitalele publice şi de stat: 28% dintre spitale nu au rezervor de apă pentru incendii
Digi24 a obţinut în exclusivitate raportul Inspecţiei sanitare de stat făcut în urma controlului în secţiile ATI din toate spitalele publice şi private din ţară.
Raport al unor oameni de ştiinţă de top: Ameninţarea la adresa existenţei tuturor formelor de viaţă este mai mare decât s-a crezut
Planeta se va confrunta cu un viitor cumplit, extincţie în masă a vietăţilor, un declin al sănătăţii indivizilor şi tulburări sociale puternice generate de schimbările climatice, avertizează o echipă internaţională de cercetători, conform The Guardian care citează un articol de sp.
Coronavirus în România: Au fost raportate 1.194 de cazuri noi, în urma a mai puţin de 4.500 de teste
În România au fost confirmate, în a doua zi a anului, 1
ANAF introduce schimbări importante în procedura pentru raportul de inspecţie fiscală
Un ordin al preşedintelui ANAF, publicat acum în Monitorul Oficial, aduce schimbări importante în ce priveşte procedurile de întocmire a raportului de inspecţie fiscală