SUSŢINEM ROMÂNIA - MĂNÂNCĂ ROMÂNEŞTI! Românul întors din străinătate ca să crească păstrăvi
Mai bine la păstrăvi decât la Paris, a zis Vasile Lupu! Sună a glumă, dar nu e.
Vasile Dîncu, decorat de Zelenski
Fostul ministru al Apărării, Vasile Dîncu, a fost decorat de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu Ordinul Prinţului Iaroslav cel Înţelept, una dintre cele mai importante distincţii acordate de Kiev.
Cepoi: Un număr foarte mare de medici lucrează şi la privat şi la stat. Iniţial acest lucru a fost acceptat - criteriul rămâne valabil şi în prezent - pentru faptul că există un deficit de medici pe anumite specialităţi
Fostul ministru al Sănătăţii Vasile Cepoi a afirmat că există un număr foarte mare de medici care lucrează şi la privat, dar şi la stat, precizând că acest lucru a fost acceptat deoarece există un deficit de medici pe anumite specialităţi.
Alcoolul, problemă naţională
După sărbătorile de iarnă, kilogramele în plus nu sunt singura problemă cu care se confruntă românii.
Ministrul Apărării şi-a dat demisia. Motivul: nu s-a înţeles cu preşedintele Iohannis
Demisia lui Vasile Dîncu, despre care se vorbeşte de câteva săptămâni, s-a produs astăzi.
Vasile Dîncu, ministrul Apărării: E o probabilitate mică pentru un război nuclear
Probabilitatea declansării unui război nuclear este extrem de mică, spune ministrul român al Apărării.
Interlopi încătuşaţi în aplauzele oamenilor
Şapte dintre membrii celor mai de temut clanuri interlope din Braşov au fost încătuşaţi astăzi, în plină stradă, de mascaţii antidrog.
Vasile Dîncu - la reuniunea miniştrilor Apărării în Formatul B9
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a participat luni la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre ale Formatului "Bucharest Nine" - B9 desfăşurată în sistem video-conferinţă, anunţă MApN.
Vasile Dîncu - marţi la CAE, în formatul miniştrilor Apărării
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, va participa marţi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), în formatul miniştrilor Apărării din statele membre ale Uniunii Europene.
Vasile Dîncu, despre grupul de luptă NATO, condus de Franţa: Suntem într-un stadiu destul de avansat
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, marţi seara, că pregătirile pentru organizarea grupului de luptă NATO din ţara noastră, care va fi condus de Franţa, se află într-un stadiu destul de avansat şi se doreşte ca până la summitul Alianţei Nord Atlantice de la Mad.
Vasile Dîncu: Nu cred că există niciun fel de posibilitate de război în Republica Moldova
Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat, miercuri, că în opinia sa nu există posibilitatea declanşării unui război în Republica Moldova.