Drapelul tricolor semnifică legătura neîntreruptă dintre trecutul, prezentul şi viitorul nostru
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, arătând că acesta a fost martorul celor mai importante momente ale României moderne şi "semnifică legătura neîntreruptă dintre trecutul, prezentul şi viitorul nostru".
Turismul spaţial, viitorul trend în materie de călătorii
Compania Virgin Galactic a finalizat cu succes primul zbor în spaţiu cu echipaj uman! Nava ”Unity” a urcat rapid până la marginea spaţiului şi a reuşit să atingă o viteză de 3 ori mai mare decât cea a sunetului.
Investiţiile în tehnologiile verzi, cruciale pentru viitorul economic al ţării
Anul 2021 ar putea fi decisiv pentru România, din punct de vedere economic, iar investiţiile în tehnologiile verzi sunt cheia pentru viitorul economic al ţării, potrivit unei analize a Frames, remisă, joi, AGERPRES.
Trenurile cu Hidrogen, dorinţă de viitor
România ar putea avea trenuri cu hidrogen.
Au fost dezvăluite planurile pentru primul oraş de pe Marte. Când ar putea ajunge oamenii să locuiască pe Planeta Roşie
Planurile pentru primul „oraş sustenabil” de pe Marte au fost dezvăluite.
Maşini care gândesc şi roboţi inteligenţi
Faptul că inteligenţa artificială reprezintă viitorul nu mai este o surpriză pentru nimeni.