Talibanii s-au încăierat la palatul prezidenţial din Kabul. Liderii lor se ceartă pe structura guvernului interimar (BBC)

Talibanii s-au încăierat la palatul prezidenţial din Kabul. Liderii lor se ceartă pe structura guvernului interimar (BBC)

Liderii talibanilor s-au încăierat la palatul prezidenţial din Kabul, certându-se pe structura noului guvern al Afganistanului, scrie BBC, care citează surse de la vârful grupării insurgente. Cearta a avut loc între cofondatorul grupării, vicepremierul Abdul Ghani Baradar, şi un ministru al cabinetului, membru al temutei reţele Haqqani, potrivit surselor menţionate. Un alt motiv al scandalului a fost cine să-şi aroge victoria în Afganistan.

Au existat mai multe relatări privind neînţelegeri în rândul conducerii talibane de când mullahul Abdul Ghani Baradar nu a mai apărut în public, însă ele au fost infirmate oficial de grupare.

Talibanii au preluat controlul Afganistanului luna trecută şi l-au declarat Emirat Islamic. Noul guvern interimar este alcătuit integral din bărbaţi, lideri proeminenţi ai talibanilor, unii dintre ei cunoscuţi pentru atacurile împotriva forţelor SUA în urmă cu două decenii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt