Târg de Sfântul Nicolae - de vineri până duminică la Muzeul Ţăranului

Târg de Sfântul Nicolae - de vineri până duminică la Muzeul Ţăranului

Târgul de Sfântul Nicolae, la care şi-au anunţat participarea peste 60 de meşteri olari, lingurari, cojocari, cofetari, ţesătoare, cusătorese, împletitoare, pielari, iconari, cioplitori, din toate zonele ţării, se va desfăşura, între 3 - 5 decembrie, între orele 10,00 şi 18,00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

"Puteţi admira şi cumpăra: jucării, nuieluşe, măşti, ii, podoabe, scoarţe, străchini, icoane, pristolnice, blide, marame, chimire, curele, genţi, blidare, copăiţe, sărăriţe, piperniţe, găvane, lingurare, linguri, împletituri din pănuşi, oale, scăunaşe, ştergare, lăzi de zestre, catrinţe, cămăşi, fote, clopoţei, zurgălăi", informează MNŢR într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.

Sâmbătă, 4 decembrie, între orele 11,00 şi 17,00, vizitatorii târgului vor putea asista la o animaţie muzicală cu Fanfara Şarambel din Valea Mare, care va poposi în curtea Muzeului Ţăranului şi îi va bucura pe cei prezenţi la târg cu hore, sârbe şi bătute moldoveneşti.

Nu vor lipsi nici bunătăţile, precum prăjiturile de casă, cozonacii, mierea de albine ori ierburile de leac, şi nici tradiţionala ţuică.

Vizitatorii sunt invitaţi, de asemenea, să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească rafturile bibliotecii cu publicaţiile muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume, calendarul 2022 ori revista 'Martor'.

Preţul biletului de intrare la târg: adulţi - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor - 2 lei.

Accesul la eveniment se face pe baza certificatului verde, organizatorii invitând la respectarea normelor de distanţare şi la "responsabilitate faţă de sănătatea proprie şi a celorlalţi".

Alături de alte instituţii de presă, AGERPRES este partener media al evenimentului. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt