Testul de anticorpi, indicat la o lună după rapel

Testul de anticorpi, indicat la o lună după rapel

Testarea anticorpilor după ce ne-am vaccinat a devenit sport naţional! O spune medicul infecţionist Adrian Marinescu. Specialistul atrage atenţia că nu trebuie să ne testăm imediat după rapel, ci la un anumit interval de timp. În plus, nu există un nivel standard de anticorpi de la care ne putem considera protejaţi total în faţa bolii.

Directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase din Capitală spune că, odată ce am făcut rapelul cu vaccinul anti covid, nu trebuie să ne testăm frecvent anticorpii.

Nu ar trebui să ne intereseze valoarea efectivă a nivelului de anticorpi, ci evoluţia acesteia în timp, pentru că anticorpii se pot pierde chiar şi în decurs de trei luni, spune specialistul.

În plus , ar trebui să ştim că fiecare laborator are intervale de referinţă diferite pentru nivelul de anticorpi, şi de aceea, atunci când repetăm testarea, ar trebui să mergem la acelaşi laborator.

Medicul infecţionist Andrei Rogoz spune că el împreună cu toţi colegii şi-au testat anticorpii la 14 zile de la rapel la acelaşi laborator. Iată ce valori au obţinut.

Specialistul spune însă şi că titrul de anticorpi poate să ne arate răspunsul iniţial al organismului la vaccin, dar nu indică neapărat şi menţinerea protecţiei în timp pe care acesta o oferă.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt