Timişoara: 70 de persoane, printre care şi copii, evacuate dintr-un bloc, după o deratizare la parterul imobilului

Timişoara: 70 de persoane, printre care şi copii, evacuate dintr-un bloc, după o deratizare la parterul imobilului

Un miros înţepător a fost simţit, marţi seară, la parterul unui bloc din Timişoara, după ce s-a făcut o deratizare în spaţiul în care funcţionează o societate comercială. Un număr de 70 de persoane, printre care 12 copii, au fost evacuate şi deocamdată nimeni nu a necesitat îngrijiri medicale.

Un apel la numărul de urgenţă 112 a alertat autorităţile, marţi seara, iar acolo au sosit imediat echipaje de intervenţie.

"În urma unui apel prin 112, am fost anunţaţi că în scara unui bloc de pe Calea Şagului din Timişoara se simte miros înţepător care pătrunde şi în apartamente. De asemenea, am fost informaţi că în cursul serii s-a efectuat o activitate de deratizare la parterul blocului (în spaţiul unei societăţi comerciale). La faţa locului s-au deplasat de urgenţă o autospecială de primă intervenţie, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD, două autospeciale de transport personal şi victime multiple (ATPVM), un echipaj CBRN şi un motoventilator”, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgnţă Timiş.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt