Chiar dacă pandemia dă semne că nu se lasă încă dusă, numeroși români și-au programat deja vacanțele pentru litoralul autohton, în principal pentru luna august și stațiunea Mamaia, Jupiter și Eforie urmând însă imediat în preferințe.
Se observă tendinta turiștilor, în special a familiilor cu copii, de a opta pentru hoteluri care asigură facilități multiple incluse în prețul de achiziție a pachetului de călătorie, chiar dacă uneori aceste hoteluri nu se află în prima linie a litoralului.
„Și anul acesta, românii au ales siguranța și apropierea de casă, astfel că au mizat pe o vacanță în țară. Mai mult decât atât, preferă hotelurile din sudul litoralului, din stațiuni precum Jupiter, Venus, Saturn, unde hotelierii se întrec în a oferi facilități care să asigure turiștilor un sejur relaxant și sigur”, spune Lucian Badîrcea, CEO IRI Travel.