Ucraina califică blocarea Nord Stream 2 drept un pas corect, din punct de vedere moral şi politic

Ucraina califică blocarea Nord Stream 2 drept un pas corect, din punct de vedere moral şi politic

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a calificat marţi drept corect din punct de vedere moral şi politic pasul făcut de Germania de a bloca certificarea gazoductului rus Nord Stream 2, ca răspuns la recunoaşterea de către Rusia a independenţei teritoriilor separatiste din estul Ucrainei, relatează agenţia EFE.

"Salut pasul făcut de Germania de a suspenda certificarea Nord Stream 2. Este un pas corect din punct de vedere moral, politic şi practic, în circumstanţele actuale", a scris acesta pe Twitter, în timpul unei vizite la Washington.

"Adevărata conducere înseamnă a lua decizii dificile în timpuri dificile, şi Germania a demonstrat asta", a subliniat oficialul ucrainean.

Cancelarul german, Olaf Scholz, a anunţat marţi blocarea certificării gazoductului, care urmează să transporte gaze ruseşti din Rusia direct în Germania, pe fundul Mării Baltice, fără a trece pe teritoriul ucrainean.

"În contextul escaladării conflictului dintre Rusia şi Ucraina, Guvernul german stopează procesul de aprobare a gazoductului ruso-german Nord Stream 2 până la o nouă notificare", a spus cancelarul.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt