Un avion cu 28 de pasageri a dispărut, în mod misterios, în Rusia.

Un avion cu 28 de pasageri a dispărut, în mod misterios, în Rusia.

Avionul s-a prăbuşit în mare, au anunţat autorităţile, după ce aeronava a pierdut contactul cu turnul de control în timp ce încerca să aterizeze.

În momentul incidentului, în zonă era înnorat, a anunţat agenţia locală de meteorologie.

Un avion rusesc AN-26 a dispărut, în mod misterios. La bordul aparatului de zbor care efectua o cursă între Petropavlovsk-Kamciatsk şi Palana se aflau 28 de pasageri, scrie Reuters.

Contactul cu avionul a fost pierdut când acesta a încetat să emită semnale de recunoaştere, explică agenţiile de presă ruseşti. Avionul a dispărut de pe radar cu 10 minute înainte de a ateriza pe aeroportul din Palana.

Unele surse spun că este posibil ca avionul să se fi prăbuşit în mare. O altă ipoteză luată în calcul de autorităţi este aceea că aeronava s-ar fi prăbuşit la sol lângă o mină de cărbune din zona Palana.

Ultimul accident grav de avion din Rusia datează din mai 2019, când un Sukhoi Superjet al companiei naţionale Aeroflot a fost forţat să aterizeze de urgenţă şi a luat foc pe pista unui aeroport din Moscova, ucigând 41 de persoane.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt