Un bărbat a suferit arsuri într-un incendiu provocat de explozia unei butelii

Un bărbat a suferit arsuri într-un incendiu provocat de explozia unei butelii

Un bărbat din municipiul Gheorgheni a suferit arsuri pe corp şi a ajuns la spital în urma unui incendiu provocat de explozia unei butelii, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita.

"La sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta la acoperişul casei de locuit, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi. Proprietarul, în vârstă de 37 de ani, a suferit arsuri la nivelul membrului superior drept, iar după acordarea primului ajutor calificat la locul evenimentului, a fost preluat şi transportat la Spitalul Municipal din Gheorgheni, pentru îngrijiri medicale de specialitate", se arată în informarea ISU Harghita.

La faţa locului au acţionat trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Gheorgheni, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

Pompierii au localizat şi lichidat incendiul în mai puţin de o oră, focul distrugând acoperişul terasei şi al casei, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi, uşa de acces în locuinţă, un aragaz şi o butelie.

Incendiul s-a produs, cel mai probabil, în urma exploziei unei butelii care era amplasată, împreună cu aragazul, pe terasa de la intrarea în casă.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt