Un funcţionar de la Protecţia Copilului Sector 2, reţinut în dosarul certificatelor de vaccinare false de la centrul Neghiniţă - Focus Prima TV

Un funcţionar de la Protecţia Copilului Sector 2, reţinut în dosarul certificatelor de vaccinare false de la centrul Neghiniţă

inquam photos / Octav Ganea

Un funcţionar de la Protecţia Copilului Sector 2, implicat în dosarul de falsificare a certificatelor de vaccinare, a fost reţinut pentru 24 de ore. Mai mulţi membrii din personalul centrului de vaccinare Neghiniţă au înlocuit datele unor persoane care s-au vaccinat cu ale altora pentru ca acestea din urmă să poată obţine, în mod fals, certificatul verde. În dosar se fac cercetări pentru fals informatic şi instigare la fals informatic.

„La data de 28.10.2021, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, au pus în aplicare cinci de mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals informatic şi instigare la fals informatic, cu privire la 168 de suspecţi. Au fost ridicate sisteme informatice şi au fost puse în executare 177 de mandate de aducere emise pe numele suspecţilor şi martorilor, în vederea audierii”, a transmis, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2. Primăria a sesizat poliţia în august, după ce mai mulţi cetăţeni au reclamat că nu pot să îşi scoată certificatul verde.

Total
0
Shares
Total
0
Share