Universitatea, business angel pentru studenţi

Universitatea, business angel pentru studenţi

Stundenţii din Iaşi pot deveni proprii şefi! Prin două proiecte ale universităţii, aceştia pot lua parte la cursuri care îi învaţă cum să-şi facă propria afacere. Cele mai bune idei de business vor beneficia şi de finanţare. Universitatea va oferi granturi de peste 1,3 milioane de euro.

Alexandru este unul dintre tinerii care visează la un viitor în atreprenoriat. A urmat cursuri de specialitate pentru ca ideea lui să devină mai uşor realitate.

Şi Alina este dornică să deprindă cunoştiţe cât mai utile.

Dincolo de informaţiile primite de la profesori, cursanţii de la Universitatea de Ştiinţele Vieţii din Iaşi beneficiază şi de un stimulent important. O finanţare pe care puţini antreprenori aflaţi la început de drum o pot obţine din partea unei bănci.

Banii vin sub forma unor granturi. În total 1,3 milioane de euro.

În întreaga ţară există doar câteva sute de investitori de tip business angel care se încumetă să finanţeze micile afaceri, aflate la început de drum. În România, rata de reuşită a unui start-up în primii ani doi ani de la înfiinţare este de 3 şi 10 la sută.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt