Vacanță ratată în Sri Lanka pentru un grup de turiști români. Unul dintre ei a fost depistat pozitiv, toți au fost băgați în carantină – Focus Prima TV

Vacanță ratată în Sri Lanka pentru un grup de turiști români. Unul dintre ei a fost depistat pozitiv, toți au fost băgați în carantină

Un grup de turiști români sunt blocați în Colombo, Sri Lanka, de câteva zile, după ce unul dintre ei a fost testat pozitiv. Românii spun că au plecat printr-o agenție de turism și susțin că s-au informat înainte să se urce în avion despre regulile din această țară. Cu toate acestea, s-au trezit că sunt băgați în carantină, după ce a apărut o măsură nouă. Agenția care s-a ocupat de grupul de turiști a transmis, pentru Digi24, că face eforturi pentru a-i ajuta să scape de măsura impusă de autoritățile din Sri Lanka.

„Asta vedem afară, este ușă cu lanț, și aici sosesc toate grupurile care vin în Sri Lanka din tot felul de colțuri ale lumii”. Sunt imagini trimise de o familie din România, care este blocată în hotelul din Colombo de trei zile. Turiștii spun că excursia lor a început bine până au coborât din avion.

„Un domn care a avut boala, care are test de anticorpi, care este vaccinat, aici a ieșit pozitiv. Și toți, celălalt grup, suntem practic blocați în hotel”, a declarat pentru Digi24 Mircea Ducu, unul dintre românii ajunși în Sri Lanka. „Condițiile sunt: o cameră normală de hotel. Mâncarea se servește la ușă, curățenia nu există, nu poți să ieși, nu poți să îți cumperi nimic”, a relatat românul.

Total
0
Shares
Total
0
Share