Vaccinaţi cu întârziere

Vaccinaţi cu întârziere

Prima zi de vaccinare la Romexpo, primele întârzieri! De asta s-au lovit astăzi cei care au venit pentru a le fi administrată prima doză de vaccin. Cauza sr fi problemele tehnice întâmpinate la sistemul de logare. Si acest fapt a dus catre multe incurcaturi .Persoane cu dizabilităţi care au venit până la Romexpo, nu au fost vaccinate pentru că nu figurau ca fiind programate în sistem cu toate că aseară acelaşi sistem le-a programat la vaccin pentru astăzi.

Vaccinarea a debutat româneşte, cu stângul. O eroare apărută în sistemul informatic, a dat peste cap întreg procesul de vaccinare. Conform unui comunicat transmis de STS, eroarea ar fi fost una de natură umană.

Medicul care a întâmpinat problema la autentificare însă…are altă variantă.

Doamna Sanda Duduman are 69 de ani şi multiple probleme de sănătate. S-a programat în urmă cu două zile pentru prima doză de vaccin. Deplasându-se cu greu, în cadru, până la centrul de vaccinare de la Romexpo, respectându-şi programarea pentru ora 12, femeia a fost anunţată că a venit degeaba.

Autorităţile au anunţat că există echipe de vaccinare mobile care se vor deplasa la domiciliul persoanelor care nu pot ajunge la centre. Însă înainte de asta tot trebuie să meargă până la medicul de familie, apoi prin spitale după documente.

Şi nu a fost singura persoana care s-a plâns de felul în care a decurs prima zi de vaccinare în cel mai mare centru din ţară.

Centrul de la Romexpo are 64 de puncte de vaccinare care vor fi deschise etapizat. Numai astăzi au fost programate la vaccinare în acest centru 300 de persoane.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt