Nicoleta Manoilă, psiholog şi antreprenor social, fondator Proacta EDU, se alătură echipei Prima News

Nicoleta Manoilă, psiholog şi antreprenor social, fondator Proacta EDU, se alătură echipei Prima News

Psiholog de profesie, Nicoleta Manoilă se implică activ de peste 20 de ani în domenii precum educaţie sau familie. În 2018 a înfiinţat Asociaţia Proacta EDU ca să contribuie cu soluţii concrete pentru şcolile şi familiile din România. În calitatea sa de formator în educaţie şi parenting, Nicoleta va fi, începând de vineri, 15 martie, invitata Georgiei Pietreanu, de la ora 11.00, la Prima News. În slotul orar dedicat unuia dintre cele mai sensibile subiecte din România ultimilor 30 de ani, educaţia, Nicoleta Maniolă va căuta să ofere soluţii pentru problemele din sistem.
Timp de o oră, în fiecare vineri, Nicoleta Manoilă este profesionistul în parenting şi profesorat, invitatul este specialistul care discută tema zilei, iar Georgia Pietreanu este vocea publicului care adresează intrebarile. "Vom discuta despre realităţi din sistemul de educaţie, probleme sociale, instrumente şi resurse necesare pentru schimbare, vom prezenta soluţii, studii de caz, vom avea dezbateri constructive sj autentice. În echipa Prima News am simţit de fiecare dată când am fost invitată să vorbesc despre educaţie acel "ne pasă", dincolo de preocuparea de a prezenta situaţii cu bune şi rele sau de a semnala în mod sănătos derapajele. În familia Prima News am regăsit câteva valori după care mă ghidez, iar în top 3 se află iubirea de oameni, sinceritatea şi preocuparea pentru soluţii. Cu sinceritatea drept scut, cu copiii în suflet şi cu gândul că stă în puterea noastră, a adulţilor, să le oferim o lume mai bună, am răspuns afirmativ provocării Prima News", spune Nicoleta Manoilă.
Şi, pentru că în orice societate sănătoasă totul pleacă de la educaţie, în prima întâlnire, cea de vineri, 15 martie, de la ora 11.00, invitat va fi Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educaţiei. Tema discuţiei, una mai fierbinte ca niciodată, va fi despre violenţa în şcoli. "Tot ce vedem la ştiri ca fiind revoltător la nivel social are o singură problemă la bază: educaţia, iar când mă refer la educaţie nu mă refer la diplome, ci la tot ansamblul de valori sănătoase, la cât de preocupaţi suntem fiecare dintre noi să ne autoevaluăm şi să acţionăm cu bunătate, sinceritate şi simţ civic, mă refer modul în care sunt ocupate rolurile cheie la nivel social şi de către cine, mai exact,  la intenţii, la disponibilitatea de a face bine sau nu şi acţiuni", spune Nicoleta Manoilă.
În fiecare săptămână, la Prima News, vor fi invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor decidente în domeniile educaţie şi familie, senatori, lideri de sindicat, foşti miniştri ai educaţiei. Din nicio ediţie nu va lipsi vocea care contează, vocea telespectatorilor. 
Despre Nicoleta Manoilă
În 2018 am înfiinţat Asociaţia Procta EDU ca să contribui cu soluţii concrete pentru şcolile şi famiile din România, cu inima şi gândul la copii. Ce am iniţiat şi am reuşit până acum sub egida Proacta EDU, punând la dispoziţie toată experienţa profesională diversă de peste 25 de ani (anteprenoriat în organizare târguri şi expoziţie , conferinţe,  training, editare revista pentru părinţi, profesia de psiholog - psihoterapeut dobândită după o pregătire de 10 ani, dar mai ales o bogată experienţă de viaţă trăită şi de mamă a patru copii de vârste diferite care merg şi au mers la şcoală)    
  • am acreditat programul unic Profesor şi Părinte AZI cu 20 de credite M.E şi după ce l-am pilotat personal pe 200 de cadre didactice am format 110 formatori care au format 3000 de cadre didactice în toată ţară
  • am iniţiat şi coordonat în starea de urgenţă un Telverde de sprijin psihologic şi suport social. În 3 săptămâni am gestionat cu echipa  peste 1300 de apeluri şi peste 11.000 de minute - toate de la oameni care se aflau în situaţii de atac de panică sau alte situaţii de criză la nivel psihologic sau social
  • am luat judeţ cu judeţ la pas într-o caravană şi am făcut parteneriate cu toate instituţiile locale care se ocupă de şcoli
  • am organizat şi moderat o dezbatere publică la Senat despre importanţa psihologilor în şcoli şi am fost în grupul de lucru de la Guvern pentru programul Din Grijă pentru Copii     
  • am acreditat programul PRO ŞAH EDU în parteneriat cu FR Şah ca să ducem beneficiile şahului în viaţa copiilor şi avem în acest moment pe platforma 1750 de cadre didactice din toată ţară şi din fiecare judeţ care au fost formate şi vor utiliza instrumentele la clasa pentru un număr de aprox. 75.000 de copii.
  • am sprijinit partenerii să îşi acrediteze programe şi am devenit voce pentru victimele violenţei domestice, sub egida ANAIS    
 
 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt