Scumpiri istorice în Spania

Scumpiri istorice în Spania

În Spania inflaţia a ajuns la un nivel istoric. In martie, avansul preţurilor a fost de aproape 10 la sută faţă de perioada
similară a anului trecut. Sunt efectele economice ale războiul din Ucraina, spun specialiştii iberici. Cele mai importante
majorări operate de comercianţii din Regat se regăsesc în domeniul alimentar şi cel al energiei.

De aproape 4 decenii, spaniolii nu au mai văzut o astfel de creştere galopantă a preţurilor. Lună de lună, plătesc tot mai
mult pe aceleaşi produse.

Guvernul arată cu degetul spre războiul din Ucraina. Invazia rusească a aruncat Europa într-o nouă criză economică.

Pentru a face faţă noilor realităţi, guvernul spaniol a adoptat un plan de gestionare a crizei. Printre măsuri se numără
reducerea cu 20 de eurocenţi a preţului combustibilului, precum şi acordarea directă de ajutoare financiare către
familiile sărace. Oamenii aşteptau însă o scădere a impozitelor.

Faţă de luna februarie, datele publicate de Institutul de Statistică al Spaniei arată că preţurile au crescut, în medie,
cu 3 procente.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt