Specii noi de insecte periculoase, descoperite în România

Specii noi de insecte periculoase, descoperite în România

Două noi specii de insecte periculoase, care pot genera infecţii grave, au fost identificate pentru prima dată în România. Mai exact, în rezervaţia de la Agigea. Sunt nişte musculiţe ce nu depăşesc trei milimetri lungime şi care trăiesc în preajma gospodăriilor. Una dintre ele este o specie invazivă : depune ouă şi larve pe oameni şi poate duce la îmbolnăviri.

Li se mai spune "muşte-molii" pentru că seamană cu niste fluturi de noapte. Sunt specii rare, încă necunoscute cercetătorilor. Una dintre ele a fost descoperită pentru prima dată în Grecia, relativ recent, în anul 1993. Larvele acestor musculiţe sunt elemente importante în lanţul trofic, pentru că descompun materia organică, în special în zonele cu umezeală. Iar zona Dunele Marine, cuprinsă între Agigea şi ţărmul mării, pare ideală pentru ele. Sunt dune acoperite de ierburi, e şi umezeală din belşug şi nu există activităţi industriale.

Oameni de ştiinţa din Europa spun că una din cele două insecte pare a fi o specie periculoasă pentru că reprezentă un pericol epidemiologic. Specialiştii de la Agigea urmează să facă noi cercetări ca să vadă impactul pe care aceste insecte îl au asupra aşezărilor umane.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt